Dosarul privind presupusul deces al patronului Hexi Pharma, Dan Condrea, in accidentul rutier produs duminica seara in Buftea va fi preluat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a declarat procurorul General al Romaniei, Augustin Lazar, pentru Mediafax.

"Dosarul va fi preluat de Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub coordonarea domnului procuror Romulus Varga. Un procuror de la parchetul local s-a deplasat la fata locului pentru a participa la cercetari. Autoturismul a fost ridicat si dus la sediul IPJ Ilfov. Toata probele ridicate de la fata locului au fost conservate", a declarat procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar.

Procurorul Romulus Varga, cel care va investiga accidentul in urma caruia a decedat patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, este unul dintre magistratii care instrumenteaza dosarul privind zadarnicirea combaterii bolilor, in care societatea lui Dan Condrea a fost pusa sub invinuire.

Parchetul General a anuntat luni oficial ca a preluat cazul accidentului de duminica seara:

"Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, la data de 23 mai 2016, in temeiul dispozitiilor art. 325 Cod procedura penala, preluarea de catre Sectia de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, a cauzei privind accidentul rutier produs la data de 22 mai 2016.

Dosarul a fost inregistrat, initial, la Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, avand ca obiect savarsirea infractiunii de ucidere din culpa.

In seara zilei de 22 mai 2016, o echipa mixta formata din politisti si criminalisti din cadrul I.P.J. Ilfov, coordonata de un procuror, s-a deplasat la locul accidentului pentru efectuarea cercetarii la fata locului. Totodata, au fost identificati doi martori oculari care au fost audiati.

In cauza s-a dispus efectuarea necropsiei, urmand a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii si a imprejurarilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat si transportat la sediul organelor de politie in vederea efectuarii de cercetari.

Din primele verificari si acte efectuate a rezultat ca, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, in timp ce conducea un autoturism marca Opel din directia Corbeanca catre Buftea, conducatorul auto a iesit in afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducatorului auto. In cursul zilei de astazi se continua cercetarea la fata locului de catre politisti si experti ai Institutului National de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, sub coordonarea unui procuror."