Traficul rutier pe DN7, Valea Oltului, a fost oprit duminică după-amiază, timp de 20 de minute, în zona viaductului Cârligu Mic, din cauza unui incendiu survenit la cabina unui autotren aflat în staţionare, anunta Agerpres.

"Circulaţia pe Valea Oltului a necesitat oprirea totală pe o perioadă de 20 de minute din cauza producerii unui incendiu la un autotren care staţiona regulamentar la un semafor, în zona lucrărilor aferente investiţiei de reabilitare a viaductului Cârligu Mic. Conducătorul auto a coborât din cabina autotrenului, a fost chemat de urgenţă un echipaj al serviciului de pompieri, care a stins incendiul. După ce pericolul a fost îndepărtat, traficul s-a reluat în condiţii de şantier, adică dirijat prin cele două semafoare din zona Cârligu Mic", a precizat, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Pompierii cercetează la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incendiului la cabina autotrenului.