Universitatea Politehnica din Bucuresti a acordat, joi, titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, in urma unei decizii luate de Senatul universitatii. Anutul a fost primit cu uimire de unii studenti ai universitatii, dar si de unii studenti senatori care spun ca nu au asistat la o sedinta a Senatului UPB in care sa se fi discutat acest subiect. Presedintele forului, Ecaterina Andronescu, spune ca decizia de acordare a titlului a fost luata in urma cu mai multi ani, mai exact inaintea unui eveniment organizat de universitate in 2013.

Patriarhul Daniel si Ecaterina AndronescuFoto: patriarhia.ro

Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, care initial era programata sa se desfasoare in Sala Senatului de la Rectoratul universitatii, a fost mutata pe ultima suta de metri la Resedinta Patriarhala. Biroul de presa al Patriarhiei a explicat schimbarea invocand "motive personale".

Anuntul acordarii distinctiei a luat prin surprindere studentii universitatii, unii dintre ei solicitandu-le informatii reprezentantilor din Senatul UPB, care, la randul lor, au cerut raspunsuri conducerii forului.

"Sunt membru de 2 ani si nu am asistat la asa ceva. Hotararea e mai veche de atat", a declarat pentru HotNews.ro Daniel Floarea, unul dintre studentii membri in Senatul UPB.

Intrebat daca membrii Senatului UPB au fost infomati cu privire la data luarii acestei hotarari, Daniel Florea a precizat ca deocamdata nu, dar ca presedinta Senatului UPB Ecaterina Andronescu le-a transmis ca o sa le prezinte actele respective.

Catalin Popa, membru in Senatul UPB pana in urma cu cateva saptamani, povesteste si el ca, in cei doi ani in care si-a reprezentat colegii in forul universitatii, nu a luat parte la discutii pe tema acordarii titlului de Doctor Honoris Causa sefului Bisericii Ortodoxe Romane.

"In acest interval, nu tin minte sa se fi aprobat sau discutat ceva legat de acordarea titlului Patriarhului Daniel. Am lipsit la ultimele doua sedinte. Dar din cate am auzit de la colegi, nici atunci nu s-a discutat nimic", a explicat Catalin Popa.

Fostul ministrul al Educatiei Ecaterina Andronescu, presedintele Senatului UPB, a declarat pentru HotNews.ro ca va avea o intalnire cu membrii Senatului in urmatoarele zile si ca va cauta in regisrul cu procese verbale datele de inregistrare ale sedintei in care s-a luat aceasta decizie.

Ecaterina Andronescu spune ca decizia a fost luata in Senatul UPB cu ocazia pregairii unui eveniment din octombrie 2013, cand Politehnica a sarbatorit 195 de ani de la primele cursuri de inginerie din Romania, si ca Patriarhul a refuzat sa primeasca titlul la acea data.

"Politehnica, in anul 2013, a aniversat 195 de ani de la infiintarea primei scoli de ingineri hotarnici din Bucuresti, din care noi ne revendicam. Atunci s-a luat o decizie de a acorda titlul de Honoris Causa Regelui Mihai, presedintelui Academiei Romane prof. Haiduc, guvernatorului Bancii Nationale dl. Isarescu, si Patriarhului, in 2013. Patriarhul nu a vrut sa il primeasca atunci, pentru a spus 'o sa stabilesc eu data mai incolo, cand o sa creasca catedrala', asta ne-a spus atunci. Ca urmare ne-a cerut sa organizam ceremonia acum. Nu a mai venit la ceremonie, dupa cum stiti, la cateva ore dupa ce ne-a anuntat un consilier al domniei sale ca programul nu ii permite sa vina la ceremonie, ne-a dat un telefon sa ne roage sa mergem sa ii acordam titlul acolo, ceea ce am si facut", a declarat Ecaterina Andronescu.

Potrivit fostului ministru, decizia de a acorda acest titlul liderului BOR vine si ca urmare a faptului ca "prima scoala de ingineri hotarnici -ca acesta a fost un imbold de orietare spre Patriarh- in 1818 Gheorghe Lazar a infiintat-o pe langa manastirea Sfantul Sava. Nu era fara nicio legatura cu biserica, sa spunem.