​SRI impreuna cu celelalte institutii din sistemul national de prevenire si combatere a terorismului a desfasurat miercuri, de la ora 15, o simulare de luare de ostatici la Scoala Americana din Pipera, a transmis Biroul de presa al serviciului la solicitarea HotNews, dupa ce mai multi martori oculari ne-au semnalat prezenta unor autovehicule de interventie in fata institutiei de invatamant. Exercitiul a fost declansat printr-un apel la 112, a precizat SRI.

Mai multi martori oculari au semnalat HotNews prezenta unui numar mare de autovehicule de interventie in caz de urgenta in fata Scolii Americane din Pipera.

"Acum cinci - sase minute, in dreptul scolii Americane din Pipera am vazut 15 - 20 de masini de politie, pompieri, o masina de SRI si ambulante SMURD", a declarat un martor ocular pentru HotNews.ro. Acesta mai spune ca masinile de politie erau mobilizate si in Tunari si Pipera.