O familie din Bucuresti care a urcat, duminica, pe munte impreuna cu cei doi copii mici cu varste de aproximativ 3-4 ani a fost recuperata de salvatorii montani din Busteni, la momentul preluarii lor copii tremurand puternic si fiind aproape de o stare hipotermica, informeaza Agerpres.

Seful Serviciului Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, a declarat ca salvatorii montani au fost solicitati sa intervina pentru recuperarea unei familii din Bucuresti cu doi copii, neechipati corespunzator sezonului.

Cei patru se aflau pe Cerdacul Vaii Cerbului, aproape de Varful Omu.

Familia respectiva a fost preluata de salvatorii montani, urmand sa ramana peste noapte la refugiul Salvamont.

De asemenea, salvamontistii din Busteni intervin pentru coborarea de pe munte a unui grup format din cinci turisti care se afla pe traseul Jepii Mari din Masivul Bucegi si care au nevoie sa fie insotiti in conditiile in care nu sunt echipati corespunzator, iar pericolul de producere a unor avalanse persista.

Salvamontistii atrag atentia ca traseele montane sunt in continuare inchise. Pe munte exista un strat consistent de zapada, iar pericolul de producere a avalanselor persista, in conditiile in care, pe timpul zilei, temperaturile sunt mai ridicate.

Totodata, turistii sunt avertizati ca diferenta intre temperatura de pe munte si cea din statiune este una considerabila, astfel ca ei trebuie sa urce echipati corespunzator sezonului de iarna.