"Avand in vedere dimensiunile si importanta documentelor in discutie, solicitam prelungirea termenului de consultare pana la 8 aprilie 2016 pentru a fi transmis punctul de vedere al CNR cu observatii care sa tina seama de necesitatea consolidarii prestigiului activitatii de pregatire doctorala, in contextul realitatilor existente in sistem. In acest timp putem analiza si discuta pe fond cu toti membrii CNR, astfel incat punctul de vedere elaborat sa poata fi reprezentativ pentru tot sistemul de invatamant superior", arata CNR.
Consiliul Rectorilor arata ca, in conditiile in care mandatul actualilor membrii CNATDCU expira in septembrie 2016, autoritatile au la dispozitie timp suficient pentru a analiza reglementarile cu privire la numirea si activitatea lor.
"Mentionam, in acelasi timp, ca ar fi firesc ca membrii CNATDCU sa fie implicati in procesul de elaborare a propriului regulament de organizare si functionare. In cazul in care se impune inlocuirea de urgenta a tuturor sau doar a unora dintre membrii Consiliului, solicitam, de asemenea, sa se lamureasca acuzatiile care sunt vehiculate in spatiul public la adresa acestora (439 cadre didactice si cercetatori proveniti din 79 de institutii din Romania si din strainatate, precum si a 33 de membri ai Academiei Romane). In cazul in care au fost constatate neregularitati in activitatea lor, acestea trebuie sa fie lamurite in mod punctual, evitandu-se astfel afectarea imaginii intregii comunitati stiintifice si academice din Romania", se arata in pozitia consiliului.
CNR denuna existenta a "numeroase incoerente si neregularitati, plecand de la aspecte juridice, pana la cele care tin de editarea materialelor" in documentele lansate in dezbatere publica, acuzand ca "este desconsiderat rolul si capacitatea universitatilor romanesti si a specialistilor romani, cadre didactice si cercetatori, de a gestiona sistemul si a asigura calitatea si respectarea principiilor de etica in activitatea academica."
"Solicitam public Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice sa explice cum au fost selectate organizatiile invitate, alaturi de Academia Romana si Consiliul National al Rectorilor, pentru a fi implicate in decizia de nominalizare a membrilor CNATDCU. Intrebari cum ar fi capacitatea lor institutionala de a desemna experti pentru toate domeniile aferente comisiilor de specialitate CNATDCU, precum si activitatea specifica ce ii recomanda cu precadere pentru a fi implicati in acest demers, credem ca trebuie lamurite, altfel, intreg procesul va ramane sub semnul arbitrariului si a lipsei de transparenta, conditii in care membrii Consiliului National al Rectorilor isi rezerva dreptul de a nu legitima, prin implicarea lor, procesul de desemnare de noi membri in CNATDCU", arata CNR.
Consiliul mai sustine ca, in opinia sa, singurele criterii care ar trebuie sa conteze la desemnarea acestor specialisti trebuie sa se refere la activitatea lor academica si de cercetare, "alaturi de reprezentativitate la nivelul sistemului de invatamant, institutiile din care provin si care ii recomanda fiind un garant al probitatii lor morale si profesionale".
- Vezi mai jos comunicatul intregral al Consiliului National al Rectorilor
Consiliul National al Rectorilor, in calitate de partener de dialog social in domeniul invatamantului superior, asa cum este stipulat in Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, solicita Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice realizarea unei consultari reale si transparente cu privire la elaborarea cadrului normativ privind functionarea Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare si desemnarea membrilor acestuia. Prin definitie, consultarea presupune si a se tine cont de parerile exprimate pe parcursul procesului, iar in cazul Consiliului National al Rectorilor este vorba despre opiniile celor a caror activitate este reglementata, respectiv universitatile romanesti, acestea fiind implicate in mod direct in implementarea deciziilor luate. Responsabilitatea pregatirii doctorale se regaseste exclusiv la nivelul universitatilor si al Academiei Romane. Luarea deciziilor prin ignorarea opiniei actorilor din sistemul de invatamant s-a dovedit a fi o abordare extrem de paguboasa, conducand in final la o lipsa de predictibilitate si stabilitate.
Constatam ca atat Ordonanta nr.4/2016, cat si HG nr.134/2016 au fost aprobate intr-o forma care nu s-a aflat in dezbatere publica, in conditiile in care CNR a solicitat explicit sa fie implicat in elaborarea, finalizarea si avizarea acestor reglementari si s-a exprimat in favoarea acordarii unei autonomii sporite institutiilor de invatamant superior, in paralel cu cresterea responsabilitatii in ceea ce priveste procesul de elaborare a tezei de doctorat si de acordare a titlului de doctor.
Am luat act de lansarea in dezbatere publica, pe site-ul MENCS, a proiectului de Ordin privind adoptarea Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Avand in vedere dimensiunile si importanta documentelor in discutie, solicitam prelungirea termenului de consultare pana la 8 aprilie 2016 pentru a fi transmis punctul de vedere al CNR cu observatii care sa tina seama de necesitatea consolidarii prestigiului activitatii de pregatire doctorala, in contextul realitatilor existente in sistem. In acest timp putem analiza si discuta pe fond cu toti membrii CNR, astfel incat punctul de vedere elaborat sa poata fi reprezentativ pentru tot sistemul de invatamant superior.
In conditiile in care mandatul actualilor membrii CNATDCU expira in septembrie 2016, credem ca este timp suficient pentru a analiza reglementarile cu privire la numirea si activitatea lor, si mentionam, in acelasi timp, ca ar fi firesc ca membrii CNATDCU sa fie implicati in procesul de elaborare a propriului regulament de organizare si functionare. In cazul in care se impune inlocuirea de urgenta a tuturor sau doar a unora dintre membrii Consiliului, solicitam, de asemenea, sa se lamureasca acuzatiile care sunt vehiculate in spatiul public la adresa acestora (439 cadre didactice si cercetatori proveniti din 79 de institutii din Romania si din strainatate, precum si a 33 de membri ai Academiei Romane). In cazul in care au fost constatate neregularitati in activitatea lor, acestea trebuie sa fie lamurite in mod punctual, evitandu-se astfel afectarea imaginii intregii comunitati stiintifice si academice din Romania.
La o analiza sumara a documentelor aflate in discutie am putut constata numeroase incoerente si neregularitati, plecand de la aspecte juridice, pana la cele care tin de editarea materialelor. De asemenea, in opinia noastra, este desconsiderat rolul si capacitatea universitatilor romanesti si a specialistilor romani, cadre didactice si cercetatori, de a gestiona sistemul si a asigura calitatea si respectarea principiilor de etica in activitatea academica.
Solicitam public Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice sa explice cum au fost selectate organizatiile invitate, alaturi de Academia Romana si Consiliul National al Rectorilor, pentru a fi implicate in decizia de nominalizare a membrilor CNATDCU. Intrebari cum ar fi capacitatea lor institutionala de a desemna experti pentru toate domeniile aferente comisiilor de specialitate CNATDCU, precum si activitatea specifica ce ii recomanda cu precadere pentru a fi implicati in acest demers, credem ca trebuie lamurite, altfel, intreg procesul va ramane sub semnul arbitrariului si a lipsei de transparenta, conditii in care membrii Consiliului National al Rectorilor isi rezerva dreptul de a nu legitima, prin implicarea lor, procesul de desemnare de noi membri in CNATDCU.
Credem ca singurele criterii care trebuie sa conteze la desemnarea acestor specialisti trebuie sa se refere la activitatea lor academica si de cercetare, alaturi de reprezentativitate la nivelul sistemului de invatamant, institutiile din care provin si care ii recomanda fiind un garant al probitatii lor morale si profesionale. Nu trebuie sa uitam ca printre atributiile CNATDCU se afla acelea de a realiza analize si a propune reglementari la nivelul sistemului de invatamant superior."
PS. Reinnoiesc provocarea : pun pariu ca pana in iarna, cand pleaca guvernul Ciolos si, implicit si curajosul de Curaj, CNATDCU nu va finaliza nici un dosar de plagiat. Se incumeta sa parieze careva impotriva mea ?
Sa ramana tot CNATDCU numit politic de Abramburica, sa nu se atinga nimeni de plagiatori si impostori, si sa plece odata tehnocratii ca doar n-o sa-i lasam sa ne strice siesta si sinecurile.
Pe aceeasi norma didactica pe care elimiati din concurs un candidat care a fost prins copiind puteti elimina si indivizii care v-au prezentat teze de doctorat copiate.
Desi procesul de invatamant prevede etapele ,lucrarile intermediare pina la sustinerea tezei de doctorat in care se putea sesiza lipsurile de pregatire a candidatului !!!,se pare ca si comisia in fata careia s-a sustinut teza a fost pe dinafara sau paralele cu tema tezei de doctorat, asa ca toata povestea era o formalitate pentru inchis usa in nas
curiosilor. BRAVOS NATIUNE ,VIVAT PROFESORE !!!