Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice va avea noi atributii si o structura organizatorica adaptate cerintelor si standardelor UE in domeniu, potrivit unei hotarari aprobate miercuri de Guvern. Una dintre prevederi arata ca ANES va putea finanta sau confinanta proiecte specifice si proiecte din cadrul programelor de interes national in domeniul egalitatii de sanse intre barbati si femei si al prevenirii si combaterii violentei in familie si impotriva femeii. De asemenea, va putea beneficia de donatii si sponsorizari.

  • Principalele prevederi

Intarirea capacitatii institutionale si functionale a ANES in domeniul egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati si al violentei in familie; Agentia va avea un rol activ si, in indeplinirea atributiilor sale specifice, va putea solicita informatii de la: institutiile publice centrale si locale, societati la care statul este actionar, organizatii patronale si sindicale reprezentative la nivel national. De asemenea, secretarul de stat care conduce Agentia va putea consulta experti/experte in domeniul egalitatii de sanse, cu recunoastere la nivel national si international.

ANES va putea finanta sau confinanta proiecte specifice si proiecte din cadrul programelor de interes national in domeniul egalitatii de sanse intre barbati si femei si al prevenirii si combaterii violentei in familie si impotriva femeii;

O alta schimbare vizeaza posibilitatea ca ANES sa beneficieze de donatii si sponsorizari in conditiile legii. Prin finantarea activitatii ANES se prevede ca pot fi utilizate si fonduri externe rambursabile si nerambursabile. Pana in prezent, institutia a implementat "Proiectul START - o viata in calitate de siguranta", in valoare de 170 milioane lei si se afla in derulare doua proiecte in valoare totala de 1.096.446 euro. Au fost elaborate si depuse cereri de finantare din fonduri europene pentru inca trei proiecte in domeniul egalitatii de sanse.

In ceea ce priveste bugetarea activitatii sale, ANES elaboreaza si propune proiectul de buget propriu pe care il inainteaza MMFPSPV spre aprobare;

Structura organizatorica vizeaza cele doua domenii de competenta, cel al egalitatii de sanse intre femei si barbati si cel privind prevenirea si combaterea violentei domestice. Numarul total de posturi este de 50, exclusiv demnitarul.