In prima parte a interviului acordat Smile Media(aici), Stefan Darabus, Director Regional Europa Centrala si de Sud al Hope and Homes for Children, vorbea despre cheltuielile statului cu serviciile de protectie a copilului si despre fondurile necesare reformei în sistemul de protectie a copilului. In partea a doua a interviului am discutat despre ce am putea face noi, ca societate, pentru a eradica institutionalizarea si care este perceptia generala asupra ONG-urilor.
Scriati pe blogul dvs de lipsa de implicare a romanilor in cazul dramelor pe care le traiesc familiile foarte sarace din Romania. Cum ne putem implica, ce ar putea face fiecare dintre noi?
Sa fim mai prezenti la ceea ce se deruleaza in timp real sub ochii nostri. Sa iesim un pic din viata asta traita la foc automat, in care conteaza exclusiv persoana noastra, familia noastra, job-ul nostru. Sa intelegem ca lumea noastra mica, in care incercam sa traim frumos si in armonie cu noi insine si cu cei apropiati, coexista cu comunitatea, cu societatea mai larga, cu strainii din jur. Sa facem ca Romania sa fie mai buna, mai frumoasa, pornind de la concretetea mizeriei pe care ne prefacem ca nu o vedem, de la urletele si zmuciturile parintilor fata de copiii lor, pe care preferam sa le ignoram, de la ochii vineti ai femeilor terorizate acasa, cu care mai bine alegem sa nu ne complicam. Toate astea au consecinte ample, de calibru, pentru ca se extind ca un cancer. Putem pune presiune pe autoritati, pe administratie, pe legislativ, putem aduce solutii concrete, referitor la violenta urbana, la violenta domestica, la deprivarea celor cu dizabilitati de drepturi elementare. Putem sa ne implicam mai mult in tot ce inseamna echitatea interumana, respectul fata de diversitatea umana, integrarea urbana si incluziunea sociala. E adevarat, ia ceva timp, dar vom respira un aer mai curat si vom vedea in jur o lume asa cum o dorim pentru copiii nostri.
Tinerii care ies din institutii intampina dificultati majore la adaptarea in societate si, de multe ori, devin urmatorii beneficiari ai sistemului de protectie sociala. Ce putem face noi, ca societate, pentru a schimba aceasta stare de fapt?
E un cerc vicios. Cateva din problemele lor sunt abilitatile de comunicare slab dezvoltate, chestiuni de comportament si atitudine, instabilitatea lor emotionala. Capacitatea de concentrare redusa, labilitatea psihica, stima de sine redusa, neincrederea. Sunt covarsiti de instabilitate emotionala, de absenta unor sisteme de valori si principii pe care nu a avut cine sa li le insufle. Au o dependenta excesiva de serviciile sociale si sunt chinuiti de lipsa unei perspective clare de viitor, cauzate tocmai de ”sindromul” institutionalizarii prelungite, excesive. Le lipsesc resursele financiare, materiale, pentru inceperea unei vieti independente, sau de familie. Nu sunt pregatiti pentru relatii de lunga durata, pentru ca oamenii din viata lor s-au perindat constant, mereu altii, parasiti, din nou si din nou, fara sa stie de ce.
Ce putem face? Sa eradicam institutionalizarea ca forma de ”protectie” a copilului. E anacronica, agresiva, autizanta si profund inumana. Sa reconfiguram un sistem de protectie sociala axat pe familie. Pe ceea ce e esential in dezvoltarea unui copil, a unui tanar: parintii, familia, iubirea parinteasca, atasamentul, afectiunea, continuitatea ocrotirii intr-un mediu securizant, intr-un loc pe care sa-l poti numi ”acasa”. O data ce ies din protectia statului, au nevoie de locuinte. Locuintele sociale sunt esentiale pentru ei. Rezolvand problema locuirii, eviti capcanele prostitutiei in care pica multe fete tinere, eviti capcana bandelor de interlopi in care ajung tinerii vrand-nevrand, pentru ca nu au pe nimeni si sunt disperati dupa atentie si apartenenta la o familie, la un grup.
In Romania abia de curand a inceput sa se cristalizeze o cultura a implicarii sociale. Cum credeti ca pot fi motivati oamenii sa se implice activ, sa ii ajute pe cei mai dezavantajati membri ai societatii?
Ca sa obtii ceva, in primul rand trebuie sa ceri. Sa exprimi o nevoie. Sa expui o argumentare. De aici incepem. Sa le cerem celor din jur actiune. Fapte. Initiative concrete. De la concretetea faptelor si de la necesitatea schimbarilor pe care noi insine le demonstram vizual, faptic, sau in scris. De la initiativa individuala, de grup, sau organizationala. De la leadership demonstrat de fiecare in parte. Stiu, e greu, intr-o societate tarata de nivelarea unui sistem educational robotizant si inchistat.
Sa renuntam la resemnare, la abordarea mioritica atat de detrimentala pentru noi, ca popor. Sa vedem si solutii, nu doar probleme. Sa renuntam la a privi, pasiv, cum ne pleaca medicii si oamenii de valoare, cum ne scade numarul de copii nascuti de la an la an. Istoria traita e ceva ce facem noi insine sa se intample. Sa iesim din zona asta de confort, care devine simptomatica si auto-suficienta. Sa credem in noi mai mult si sa fim pregatiti sa muncim mai mult, cu rabdare si cu rigoare. Sa avem asteptari mai realiste fata de lumea din jurul nostru si sa intelegem ca felul in care arata aceasta depinde, in foarte mare masura, de noi insine, nu de altii.
Hope and Homes for Children Romania a devenit un punct important in sud-estul Europei in ceea ce priveste dezinstitutionalizarea. Care este rolul fundatiei in regiune?
Suntem Centrul Regional pentru Europa Centrala si de Sud, avem mandat de coordonare si integrare strategica a valorilor organizationale in tarile din aceasta regiune. Bosnia si Herzegovina, Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Turcia - sunt doar cateva din tarile in care credem ca poate fi eradicata institutionalizarea ca forma de protectie a copilului si inlocuita cu protectia bazata pe conceptul familial. Pentru Bulgaria, Grecia si Moldova am publicat deja, sau sunt in curs de publicare documente programatice, sustinute de o suita de organizatii non-guvernamentale, care vizeaza tinte de atins in procesul de refoma in drepturile copilului si ale familiei, ca alternativa la abuzul institutionalizarii. Facem un audit al serviciilor sociale in toate aceste tari, pentru ca vrem sa aducem dovezi prin care sa demonstram valoarea adaugata a investitiilor in reforma sistemelor de protectie a copilului, in incluziunea sociala a familiilor marginalizate, cu argumente financiare. Suntem implicati activ in Campania pan-europeana Opening Doors, campanie derulată prin federatia europeană Eurochild, care leaga legislatia europeana de cele nationale, in domeniul protectiei sociale a copilului si a familiei. Sprijinim autoritatile publice si guvernele tarilor in care suntem prezenti, pentru realizarea unor strategii nationale si a unor metodologii axate pe copil si pe familie. As mai aminti de obiectivul nostru de a stopa institutionalizarea copiilor sub sase ani, pana in 2020, in toate tarile din aceasta regiune a Europei.
Conform Barometrului de incredere Edelman, increderea oamenilor in ONG-uri a scazut in ultimii ani, perceptia generala fiind ca acestea sunt din ce in ce mai orientate catre strangerea de fonduri. Se resimte acest lucru si in cadrul organizatiei din care faceti parte?
Noi am resimtit invers, o crestere a increderii in programele organizationale. Am resimtit si apropierea companiilor, a persoanelor fizice, a celor care vor sa sustina proiectele pe care le implementam. Am observat o tendinta de maturizare, de intelegere a complexitatii acestor programe de transformare a sistemelor de protectie sociala.
Perceptia generala e ca stakeholderii vor claritate, durabilitate, impact. Vor argumente pertinente, coerenta si rigoare. Vor integritate, transparenta si fapte. Daca poti livra autentic ceea ce zici ca livrezi, esti pe o zona de stabilitate si chiar de crestere. Din ce in ce mai mult, cred ca ONG-urile au nevoie sa fie conduse ca niste businessuri, cu valori, cu viziune, cu obiective clare si pe termen lung. Da, ONG-urile sunt mai orientate spre finantare, dar asta e firesc, in situatia in care autoritatea publica, legislatia actuala sunt impermeabile la a finanta ONG-urile si surde la nevoia de resurse a acestora. Livrand foarte multe servicii sociale, pe o paleta extrem de larga, de la social, educational si sanatate, la ecologie si cultura, ONG-urile sunt un angajator relevant si un prestator de servicii cu valoare adaugata foarte mare in societate. Da, se profesionalizeaza tot mai mult modul de strangere de fonduri, organizatiile se pozitioneaza tot mai profesionist, sunt tot mai atente la tipurile de asocieri pe care le fac, de la cine iau bani, ce au de livrat in schimb si cum e cuantificata valoarea adaugata pe care o aduc pe masa, in cadrul unei tranzactii care nu e niciodata inferiorizanta pentru ONG. Daca o companie imi da bani, mie, ca organizatie, eu ii dau serviciile prin care compania castiga consistenta de mesaj pe parte de responsabilitate sociala, integritate in comunicare si o imagine de companie implicata in bunastarea societatii. Si pana una-alta, ONG-urile livreaza foarte mult impact si consistenta in programe, in proportie cu venituri mici, care sunt cheltuite eficient si atent.
