In Romania mai sunt astazi inca aproape 8.000 de copii in centre de plasament de tip vechi, insa acestora li se adauga alti zeci de mii de copii plasati in asistenta maternala sau in servicii rezidentiale de tip familial. Pentru finalizarea procesului de dezinstitutionalizare in sistemul de protectie a copilului in Romania, ar fi nevoie de aproximativ 180 milioane de euro, spune Stefan Darabus, Ph.D., MBA, Director Regional Europa Centrala si de Sud al Hope and Homes for Children, intr-un interviu acordat SmileMedia, din care va prezentam prima parte.
1. La inceputul anilor 90, intreaga lume privea socata reportajele ce dezvaluiau ororile din orfelinatele comuniste. Care este situatia astazi in Romania, cati copii se mai afla in centrele de stat?
Situatia actuala e diferita de cea a anilor 90. Avem aproape 8.000 de copii ramasi captivi in ”orfelinate”, in centrele de plasament de tip vechi, dar similare in privinta abuzurilor crunte pe care le produc asupra copiilor institutionalizati. Dintre aceste abuzuri, deprivarea de dreptul la o familie, lipsa mamei, a tatalui, deprivarea de iubire parinteasca - lasa urme cumplite in sufletele si in vietile copiilor care au nenorocirea de a creste in orfelinate. In afara celor institutionalizati, mai avem 19.000 plasati in asistenta maternala, inca 19.000 in plasament simplu (in familii) si inca 11.500 in servicii rezidentiale de tip familial. Daca mai adaugam peste 80.000 de copii cu parinti plecati la munca in strainatate, daca mai luam in calcul si cei peste 320.000 de copii care traiesc in saracie absoluta in tara noastra, avem imaginea de ansamblu a unui risc social imens pe care ni-l asumam. Cred ca Pachetul Integrat pentru Combaterea Saraciei, adoptat recent de guvernul Ciolos, contine masuri care pot sa contracareze aceste riscuri sistemice enorme, care au impact sever in primul rand asupra copiilor, iar apoi, asupra parintilor acestora.
2. Unde se situeaza Romania in Europa in privinta institutionalizarii?
Sunt plasati in protectie speciala aproape 60.000 de copii in tara noastra. Asa cum spuneam, aproape 8.000 de copii supravietuiesc in 150 de centre de plasament de tip vechi, dintre care 133 sunt populate de copii cu dizabilitati. Spoiala din orfelinate, modularea (acolo unde s-a facut) din centrele de plasament de tip vechi, nu aduc o imbunatatire reala a vietii copiilor, ci doar o schimbare de suprafata, de mobilier, de zugraveala, de dotari si echipamente. Negura si zbuciumul din sufletele copiilor raman aceleasi. Foamea de iubire si de afectiune raman nestinse. Trauma si ranile sunt pe viata. Miza nu e in cei care au format, decenii la rand, generatii de sacrificiu, ci in generatiile care urmeaza.
Comparatia cu alte tari favorizeaza Romania la ora actuala, daca privim lucrurile in ansamblu si cantitativ. Asta, deoarece s-au dezvoltat in ultimii 15 ani, peste 1.000 de servicii rezidentiale de tip familial, care ofera protectie unui numar mediu de 11 copii fiecare. 60% din copiii ocrotiti aici sunt cu dizabilitati. Avem aproape 3.500 de tineri care ies anual din sistem, prin asa-zisul ”efect al legii”, pentru ca nu se mai incadreaza in nici un fel, devenind adulti, dar realmente nepregatiti pentru viata independenta. Mai avem vreo 3.800 care sunt reintegrati in fiecare an in familiile lor naturale si inca 1.000 de copii pe an care sunt adoptati. Asadar, aproape 9.000 de copii ies anual, dar tot atatia intra in locul lor. Cu alte cuvinte, robinetul nu se opreste, pentru ca de ani si ani de zile suntem aproape de pragul de 60.000 de copii in protectie speciala. Asta, in contextul sutelor de mii de copii care supravietuiesc in saracie severa si pentru care abuzul prin neglijare, deprivarea de dreptul la educatie sau la sanatate - sunt la ordinea zilei.
In cifre absolute, lucrurile arata astfel:
Tara Copii oficial institutionalizati Populatie copii (total)
Ucraina 70.000 8.000.000
Polonia 20.000 7.000.000
Romania aprox. 8.000 3.700.000
Ungaria 8.200 1.800.000
Moldova aprox. 4.000 700.000
Lituania 3.600 600.000
Estonia 1.700 240.000
Cu un procent de 0,22% copii institutionalizati raportat la totalul de copii, doar Grecia si Bosnia & Herzegovina stau mai bine decat noi. Esential e ca in aceasta statistica nu sunt calculate riscurile adiacente, sistemice, care sa tina cont de riscul de excluziune sociala, de saracia severa la copii, de copiii din comunitatile marginalizate, sau de absenta politicilor de prevenire a separarii familiale.
3. Ce mai e de facut pana la a nu avea copii abandonati?
Completarea HG 691 din 2015 cu tipuri de interventii specifice in prevenirea separarii copilului de familie si cu sursele financiare pentru aceste interventii. Altfel, riscam sa generam efectul contrar al unui aflux de copii in sistem, pentru ca saracia severa e atat de ridicata, incat nu vom putea sa evitam includerea multor copii in protectie speciala.
Apoi, alocarea de locuinte sociale familiilor din zonele urbane si rurale marginalizate. Vorbim de un necesar de locuinte pentru incluziune sociala care, la ora actuala, e cronic subevaluat si ramas in urma. Credem ca suma de aproximativ 50 milioane Euro disponibila acum pentru locuire sociala e infima si trebuie marita de cel putin cinci ori, asta in cel mai negru scenariu posibil. Un stat ar trebui sa aiba, in medie, intre 16 si 18% procent de locuinte sociale, din totalul general al locuintelor. România are 2% locuinte sociale! Stam cel mai rau din toata lumea la acest capitol! Avem o solutionare valida la 40 de cereri de locuinta sociala. Deci, un procent de solutionare de 1/40... Asta, in conditiile in care media de solutionare in privinta cererilor de locuinte sociale e de 1/5 la nivelul Uniunii Europene. Diferenta e foarte, foarte mare si sper sa duca la actiune directa acum, prin cresterea de cel putin cinci ori a sumelor alocate prin fonduri structurale pentru locuire sociala si chiar prin crearea unui Program National de Locuinte Sociale. Stiu, sunt necesare delimitari terminologice, redefiniri, dar acestea sunt chestiuni de nuanta. Realitatea, insa, e crunta.
Pachetul Integrat pentru Combaterea Saraciei, adoptat recent de Guvernul Ciolos, are potential foarte ridicat de a veni cu sprijin concret pentru familiile aflate in cele mai vulnerabile situatii. Integrarea unei viziuni convergente asupra familiei, ca prioritate a interventiei in protectia sociala, e de natura sa duca la ceea ce numim abordarea proactiva, in locul celei anacronice, reactive, atat de impamantenite la noi. Laud aceasta initiativa si o consider de bun augur. Secretul va fi insa in implementare si in modificarile legislative necesare. Copiii sunt in risc de a fi separati de parintii lor din cauza lipsei de alternative, a lipsei de interventii concrete, materiale, in prevenirea separarii, a lipsei de locuinte sociale, a lipsei de viziune pragmatica in reconfigurarea alocarii resurselor financiare existente in sistemul de protectie sociala.
4. Care sunt costurile actuale ale institutionalizarii comparativ cu cheltuielile pe care le-ar presupune inchiderea tuturor centrelor de stat pentru copii in urmatorii ani?
Statul achita in medie 640 Euro/luna/copil plasat in protectie speciala rezidentiala. Adica multi bani, ca sa traumatizezi cu buna stiinta mii si mii de copii. Ca sa-i pregatesti pentru o viata, de cele mai multe ori, ratata, predispusa esecului si captivitatii intr-un sistem de alocatii si prestatii sociale. inchiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi nu se poate face doar limitand procesul acesta la o schimbare la fata a serviciilor rezidentiale. Fara integrarea prevenirii separarii copilului de familie si fara recunoasterea necesitatii de sprijin real pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie, iesind intr-o lume care nu are nici cea mai mica intentie de a-i sprijini in vreun fel, inchiderea centrelor de tip vechi e o initiativa incompleta. Am realizat un studiu, o proiectie financiara care demonstreaza ca 180 milioane de euro e suma necesara pentru finaliza procesul de dezinstitutionalizare in sistemul de protectie a copilului in tara noastra, integrand aici componenta de prevenire a separarii copilului de familie si trecerea de la institutionaliile de tip vechi, la plasament exclusiv in servicii si alternative bazate pe conceptul familial.
In programul de prevenire a separarii copilului de familie, avem costuri de aproximativ 700 Euro/an/copil, adica aproape de sapte ori mai putin decat costul institutionalizarii. Putem ajuta de sapte ori mai multi copii, cu aceiasi bani, si putem face asta la ei acasa, alaturi de parintii lor, nu traumatizati, nu tarati de abuzurile fizice, psihologice traite o data ce sunt smulsi de langa parintii lor. Iar celor cu dizabilitati putem sa le oferim protectie reala, cu mai multi membri de personal, cu un mediu configurat conform nevoilor lor individuale, nu doar de forma, nu doar la un minim care le adanceste dizabilitatea si nevoile speciale.
Sistemul de protectie a copilului poate fi resetat pana la finalul exercitiului financiar 2014 - 2020, prin fondurile structurale aferente acestei perioade. E o oportunitate istorica pe care nu avem voie sa o ratam si de aceasta data. Finalizarea reformei e realizabila prin integrarea si suprapunerea surselor financiare existente prin fondurile europene nerambursabile, cumulate cu programe nationale de impact, cu accent pe familie si pe incluziune sociala.
0
0
