Primul lot de refugiati din Siria si Yemen repartizat Romaniei a ajuns, joi, la Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil din Galati, unde acestia vor beneficia de cazare pe perioada derularii procedurii de azil, dar si de asistenta medicala, psihologica, juridica si materiala, anunta Agerpres. Grupul este format din 15 persoane de origine siriana si yemenita care au sosit joi in Romania din Grecia.

"Grupul celor 15 persoane aflate in nevoie de protectie internationala este compus din zece tineri si o familie formata din parinti si copii minori. Acestia au varste cuprinse intre sapte luni si 50 de ani. Activitatea de relocare s-a derulat pe parcursul mai multor luni, perioada in care autoritatile elene, in baza scrisorilor de intentie transmise de IGI, au identificat persoanele aflate in nevoie de protectie internationala si au inaintat propunerile partii romane. In urma analizei specifice si a verificarilor de securitate necesare, IGI a emis decizii de acceptare a relocarii in Romania pentru aceste persoane", a anuntat Inspectoratul General pentru Imigrari, intr-un comunicat.

Potrivit autoritatilor, in perioada urmatoare, aceste persoane vor parcurge procedurile in materie de azil privind acordarea unei forme de protectie internationala in Romania, cererile lor urmand sa fie procesate la Centrul de Cazare din Galati. Tot aici vor beneficia de cazare pe perioada derularii procedurii de azil precum si de asistenta medicala, psihologica, juridica si materiala. Complementar asistentei guvernamentale, prin proiectele cu finantare europeana derulate de catre organizatiile neguvernamentale, care isi desfasoara activitatea in domeniul azilului si integrarii, vor beneficia de asistenta specifica, in functie de nevoile identificate.

Transferul celor 15 persoane, organizat de autoritatile elene, reprezinta prima operatiune de relocare intra-UE in Romania, in conformitate cu deciziile Uniunii Europene privind instituirea unor masuri provizorii in domeniul protectiei internationale in beneficiul Greciei.