Ordonanta de urgenta care va reglementa doctoratul este analizata din punct de vedere al legalitatii si oportunitatii, urmand sa fie aprobata in maximum doua saptamani, a precizat joi purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, care a precizat ca Executivul va veni cu clarificari, potrivit Mediafax.

Dan Suciu a fost intrebat joi, la finalul sedintei Executivului, daca in sedinta a fost aprobata OUG care reglementeaza doctoratele.

"Sunt chestiuni de clarificat care vizeaza caracterul constitutional si caracterul de urgenta al demersului, toate elementele tehnice care vizeaza dintr-o perspectiva legala modificarile pe care le propune ordonanta. Nu este o chestiune de principiu care trebuie neaparat discutata, ci mai degraba una de oportunitate si legalitate. Subiectul ramane in atentie si Guvernul va veni in cel mai scurt timp cu clarificari sub formula unor modificari", a spus el.

Potrivit purtatorului de cuvant al Executivului, ordonanta de urgenta va fi aprobata "in mod cert" peste maximum doua saptamani.

La sedinta precedenta a Guvernului ministrul Educatiei, Adrian Curaj, a prezentat propunerile de modificarea a legislatiei privind scolile doctorale, care au fost in dezbatere publica, si care, potrivit ministrului, urmau sa fie aprobate de Executiv in aceasta saptamana.