Asociatia Parintilor din Colegiul National Tudor Vianu din Bucuresti afirma, referitor la cazul elevului care ar fi fost umilit sa se tarasca in genunchi in fata profesorului de matematica, pentru un punct in plus la teza, ca, din informatiile pe care le detine, "acest incident nu este izolat si tinde sa devina un fenomen, in special in unitatile scolare de elita".

Elevi la scoalaFoto: Agerpres

"Umilirea elevilor, misoginismul, discriminarea, evaluarea si notarea discretionara reprezinta comportamente inacceptabile, totusi ignorate, minimalizate si tolerate cu prea multa usurinta, intr-un sistem care se declara in beneficiul elevilor, dar care ajunge de multe ori sa serveasca interesele personale ale altor persoane", scrie Asociatia Parintilor din Colegiul Vianu intr-un mesaj postat sambata pe pagina de Facebook.

"Desi nu exista si nu va fi cazul de nicio sesizare oficiala din partea elevului in cauza sau a parintilor sai, consideram ca evenimentul este grav si nu trebuie tratat "in nota obisnuita" a sistemului. Suntem deosebit de afectati de dinamica discutiilor publice si de modul de raportare la elevii si profesorii liceului. (...) Clasarea incidentului si etichetarea lui drept "o gluma" nu face decat sa fie un indicator de rezultat pentru ceea ce se intampla de multi ani in sistemul scolilor de elita din Bucuresti si, posibil, la nivel national", mai afirma Asociatia de parinti.

Parintii elevilor de la Colegiul Vianu solicita, astfel, "Consiliului Profesoral, conducerii executive si Consiliului de Administratie ale CNITV sa trateze cu maxima atentie si severitate acest incident si orice alte incidente de acest fel, menite sa afecteze prestigiul Colegiului si al profesorilor sai".

Mai mult, Asociatia Parintilor denunta faptul ca "scoala romaneasca este in continuare un sistem al dublei masuri, prin modul in care sunt tratati profesorii si elevii, dovada fiind Regulamentul de Organizare si Functionare a Unitatilor de Invatamant Preuniversitar - ROFUIP 2014 - care abunda de obligatii si sanctiuni pentru elevi, dar nu face nicio referire la obligatiile si sanctiunile aplicabile profesorilor, care sa fie rezolvate in sistemul educational, nu in cel juridic, pe dreptul muncii".

"Un abuz mic tolerat astazi si nechestionat este semnul de incurajare pentru un profesor slab pregatit emotional ca poate sa treaca nepedepsit la un abuz mai mare", spun parintii, care solicita Ministerului Educatiei "sa demareze revizuirea ROFUIP pentru a include obligatiile specifice ale profesorilor in exercitarea profesiei, in relatia cu elevii, in relatiile dintre profesori, in relatiile cu parintii, precum si sanctiuni adecvate, intr-un raport echitabil si proportional cu obligatiile elevilor si sanctiunile aplicabile lor".

Amintim ca un profesor de istorie de la alta scoala a relatat joi, pe Facebook, cum si-a umilit un profesor de matematica elevii, invitandu-i sa se tarasca in genunchi daca vor un punct in plus la nota. HotNews.ro a obtinut marturia unui parinte de la aceasta clasa, Luminita Macsim, care ne-a povestit cum sunt tratati elevii de catre profesorul de matematica Severius Moldoveanu si cum a decis sa isi mute fata in alta scoala.

Intre timp, conducerea Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti s-a autosesizat in acest caz. Ionel Florian Lixandru, inspectorul scolar general, a declarat vineri pentru HotNews.ro ca "ne-am autosesizat si vom trimite acolo o echipa de control. Am cerut si am primit o informare de la conducerea scolii, care ne-a confirmat ca intr-adevar despre Colegiul Vianu este vorba. Comisia va verifica ce s-a intampla, probabil va vorbi cu elevii si cu profesorul. Colegii mei vor decide modalitatea in care se va desfasura acest control".

Inspectorul general a precizat pentru HotNews.ro ca "pana acum nu avem nicio reclamatie" primita cu privire la activitatea profesorului Severius Moldoveanu sau a scolii.

Comunicatul integral al Asociatiei Parintilor din Colegiul National Tudor Vianu din Bucuresti:

Asociatia Parintilor din Colegiul National Tudor Vianu din Bucuresti a luat act cu ingrijorare de situatia relatata pe contul de Facebook de profesorul Marcel Bartic si preluata de presa din 27 ianuarie 2016, privind umilirea unui elev, in fata clasei, la o ora de matematica. Desi nu exista si nu va fi cazul de nicio sesizare oficiala din partea elevului in cauza sau a parintilor sai, consideram ca evenimentul este grav si nu trebuie tratat "in nota obisnuita" a sistemului. Suntem deosebit de afectati de dinamica discutiilor publice si de modul de raportare la elevii si profesorii liceului.

Clasarea incidentului si etichetarea lui drept "o gluma" nu face decat sa fie un indicator de rezultat pentru ceea ce se intampla de multi ani in sistemul scolilor de elita din Bucuresti si, posibil, la nivel national. Cand ne incurajam sau ne sustinem copiii in alegerea unui astfel de liceu uitam ca vorbim despre:

- un acces care nu permite o selectie a copiilor in acord cu profilul lor educational;

- o linie de profesori "obisnuiti" sa aiba la clasa elita generatiilor de elevi si care continua sa ii compare pe elevi cu "cei de altadata" (mai docili, mai obedienti, mai "studiosi");

- o ruptura intre profesorii de vocatie si toti ceilalti - vedete ale sistemului, ale concursurilor, ale rezultatelor obtinute prin meditatii;

- un gimnaziu care, in goana pentru note, uita sa ii pregateasca pe elevi pentru situatia in care orele se fac toate, iar la fizica si chimie, de exemplu, nu se incepe de la 0 pentru ca se presupune ca au existat 2/3 ani de acomodare anterior;

- o proportie semnificativa de parinti care, acceptand sistemele de meditatii din primar si gimnazial, habar nu au, mai ales daca se fac meditatii cu profesorii de la clasa, cat de autonomi in invatare sunt copiii lor, cat de pregatiti sunt sa fie prezenti in clasa, sa lucreze cu placere la matematica, sa le placa sa citeasca carti importante ale lumii, sa fie curiosi si sa vada legatura dintre materii;

- programe scolare necorelate in mod fundamental: profesorii de fizica si informatica pot depune lejer marturie ca au obiective de invatare in anumite clase care necesita achizitii de matematica din clase superioare.

Cand copiii nostri ajung in clasa a VII-a incepem sa ne uitam catre licee si colegii. Poate ca avem dubii ca ar fi bine sa alegem un colegiu de top, insa cautand mai multe informatii, concluzia este ca mediul de invatare este mai potrivit intr-un liceu "de top", chiar pentru un elev mediu, decat intr-un liceu mediu samd

Intrebarile pe care multi dintre noi nu stim sa le punem sunt:

Ce educatie primeste un elev, care "invata", chiar si "n gluma", ca pentru a obtine o favoare de la cineva care are putere de decizie este "bine" sa te umilesti si sa iti calci in picioare propria demnitate?

In ce fel statul meu social de profesor (inclusiv la Vianu) este valorizat daca colegii mei profesori isi bat joc de truda mea de fiecare zi, notand discretionar, incurajand obedienta si umilinta?

Atragem atentia ca, din informatiile pe care le avem, acest incident nu este izolat si tinde sa devina un fenomen, in special in unitatile scolare de elita. Umilirea elevilor, misoginismul, discriminarea, evaluarea si notarea discretionara reprezinta comportamente inacceptabile, totusi ignorate, minimalizate si tolerate cu prea multa usurinta, intr-un sistem care se declara in beneficiul elevilor, dar care ajunge de multe ori sa serveasca interesele personale ale altor persoane. Scoala romaneasca este in continuare un sistem al dublei masuri, prin modul in care sunt tratati profesorii si elevii, dovada fiind Regulamentul de Organizare si Functionare a Unitatilor de Invatamant Preuniversitar - ROFUIP 2014 - care abunda de obligatii si sanctiuni pentru elevi, dar nu face nicio referire la obligatiile si sanctiunile aplicabile profesorilor, care sa fie rezolvate in sistemul educational, nu in cel juridic, pe dreptul muncii. Un abuz mic tolerat astazi si nechestionat este semnul de incurajare pentru un profesor slab pregatit emotional ca poate sa treaca nepedepsit la un abuz mai mare.

Solicitam Consiliului Profesoral, conducerii executive si Consiliului de Administratie ale CNITV sa trateze cu maxima atentie si severitate acest incident si orice alte incidente de acest fel, menite sa afecteze prestigiul Colegiului si al profesorilor sai.

Ca parinti, le suntem infinit recunoscatori dascalilor care isi fac impecabil meseria, care sunt prezenti la toate orele, care sustin si inteleg ca a fi elev de liceu inseamna cea mai dificila perioada de invatare si dezvoltare. Si ii vom sustine pe cei care aleg sa actioneze pentru respectarea meseriei pe care o practica si pentru "penalizarea" comportamentelor care fac atat de rau scolii, cancelariei, elevilor, societatii romanesti. Curajul este o valoare care trebuie practicata de profesori si parinti pentru a fi asumata de elevi.

Avem mari asteptari de la marile federatii sindicale din educatie. Cand dezbaterea este despre "a fost o gluma"/ "este sau nu o umilire" si nimeni din sindicate nu transmite un mesaj clar, profesorii, toti, se simt fara directie si fara repere. Raspunsurile "clasice" care ataca parintii si/sau elevii nu se potrivesc de data aceasta. Scolile acestea ar trebui sa fie un exemplu de dezvoltare si autonomie, un spatiu de cercetare, de inovare, de invatare si mentorat. Si profesorii buni si profesorii care fac glume proaste au nevoie de repere. La fel ca elevii care merita sa nu isi piarda curajul si demnitatea in timpul liceului.

Solicitam Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, domnului ministru Adrian Curaj personal, sa demareze revizuirea ROFUIP pentru a include obligatiile specifice ale profesorilor in exercitarea profesiei, in relatia cu elevii, in relatiile dintre profesori, in relatiile cu parintii, precum si sanctiuni adecvate, intr-un raport echitabil si proportional cu obligatiile elevilor si sanctiunile aplicabile lor.