Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a fost sesizata de Corpul de control al premierului in legatura cu modalitatea in care Comisia pentru stabilirea despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) a stabilit drepturi presupus a fi supraevaluate in favoarea unor persoane, informeaza Agerpres.

Corpul de control a efectuat verificari la ANRP privind stadiul solutionarii, in perioada 20 mai 2013 - 31 decembrie 2015, a dosarelor de despagubiri sau de masuri compensatorii, constituite in baza legilor Fondului funciar si a Legii 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.

Intr-un comunicat de presa, Corpul de control a precizat marti ca, avand in vedere ritmul "foarte lent" de lucru, cele peste 42.000 de dosare de despagubiri inregistrate la ANRP si constituite in temeiul Legii 10/2001 ar putea fi solutionate in urmatorii 24 de ani.

"Avand in vedere ritmul foarte lent de solutionare a dosarelor, inregistrat in perioada 2005 - 2015, respectiv de 1.785 de dosare pe an, rezulta ca cele 42.441 de dosare constituite in temeiul Legii nr. 10/2001, nesolutionate, inregistrate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor la data de 31.12.2015, vor fi solutionate in aproximativ 24 de ani, respectiv pana in anul 2039", explica sursa citata.

Potrivit acesteia, la data de 31 decembrie 2015, din cele 42.441 de dosare nesolutionate, 12.134 au fost repartizate angajatilor ANRP. Restul de 30.307 (71,41% din totalul dosarelor inregistrate) erau "in asteptare", nefiind inca repartizate personalului pentru a fi efectuate demersuri in vederea solutionarii.

In ceea ce priveste situatia dosarelor de despagubiri/masuri compensatorii constituite in temeiul legilor Fondului funciar, dupa data intrarii in vigoare a Legii 165/2013, respectiv pe 20 mai 2013, la ANRP se aflau in lucru 11.577 de dosare.

Tot marti, institutia a anuntat ca ANRP trebuie sa plateasca, in urma unei hotarari judecatoresti definitive, o despagubire supraevaluata catre Vasile Geambazi, un nepot al lui George Becali, pentru un teren de 28,5 hectare din localitatea Voluntari.

Evaluarea terenului pentru care a fost acordata despagubirea de aproape 300 de milioane de lei a fost efectuata de Emil Nutiu, trimis in judecata de DNA in dosarul Bica 1 pentru complicitate la abuz in serviciu in legatura cu o despagubire supraevaluata acordata de ANRP.