Miron Mitrea a depus la Judecatoria Medgidia o cerere prin care solicita sa fie eliberat conditionat din inchisoare, dupa ce a ispasit aproape jumatate din pedeapsa de doi ani primita pentru luare de mita in dosarul referitor la renovarea casei mamei sale. Miron Mitrea a depus cererea in instanta pe data de 28 ianuarie, iar primul termen al procesului a fost stabilit pentru 10 februarie, scrie Agerpres.

Fostul ministru este incarcerat la Penitenciarul Poarta Alba. Purtatorul de cuvant al penitenciarului, Gabriel Botezan, a declarat pentru AGERPRES ca Miron Mitrea nu a facut obiectul analizei in comisia de eliberari conditionate din penitenciar, fostul ministru depunand direct in instanta cererea de eliberare. In lista prezentata recent de Ministerul Justitiei, Miron Mitrea aparea cu doua carti scrise in detentie pentru a i se scadea 60 de zile din condamnare, respectiv 'Amintiri... Subiective. Moment de istorie imediata' si 'Noi nu facem politica! Sindicate 1990-1994'. Cartile au fost publicate la Editura 'Muntenia', coordonator stiintific fiind prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Universitatea 'Ovidius' Constanta.

Marian Cojoc este profesor la Facultatea de Istorie si Stiinte Politice din cadrul Universitatii 'Ovidius', unde a detinut functiile de prodecan si decan (pana in 2008) si prorector pentru probleme de invatamant al universitatii (2008-2012), dupa ce in perioada februarie 1991 - noiembrie 1992 a fost ofiter activ in Ministerul de Interne.

Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de Inalta Curte de Casatie si Justitie la doi ani de inchisoare cu executare si plata sumei de 327.000 lei, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita.

In acelasi dosar, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii Irina Jianu a fost condamnata la cinci luni inchisoare cu executare. Potrivit DNA, in perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite in cuantum de 927.420 de lei in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector-sef al ISC. Foloasele necuvenite au constat in efectuarea unor lucrari de constructii la casa mamei sale din Voluntari.