Multe dintre intrebarile lansate in spatiul public catre Guvernul Ciolos sunt inca fara raspuns, chiar daca au trecut mai mult de doua luni de la investire. Cum va fi rezolvata problema plagiatelor? De ce este lasat procurorul general Tiberiu Nitu sa-si continue in liniste activitatea, in ciuda gravelor sale probleme de imagine? De ce nu indraznesc ministerele si Guvernul in sine sa efectueze ample actiuni de control la regii si companii de stat? De ce sunt lasate in functii de conducere ale companiilor persoane numite pe criterii politice de Guvernul anterior?

Guvernul CiolosFoto: Bogdan Dinca

In privinta plagiatelor, Guvernul nu poate spune ca a gasit vreo rezolvare. Vedem doar o tergiversare. Recent, ministrul educatiei Adrian Curaj a anuntat ca a gasit o solutie: Numai universitatile vor retrage titlul sau vor anula diploma. Insa este o solutie cu mari hibe, deoarece orice politician care va da in judecata universitatea care ii retrage diploma, pe noul mecanism, potrivit acestei jurisprudente are sanse mari sa castige. Vezi aici explicatiile.

Aici mai apare o posibila problema de credibilitate. Ministrul Educatiei, Adrian Curaj, este membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, o "institutie de interes national" infiintata in 2012 la initiativa fostului vicepremier Gabriel Oprea si aflata in coordonarea MAI, MApN si SRI. Gabriel Oprea este unul dintre cei acuzati ca si-ar plagiat lucrarea de doctorat. Mai mult, ar fi coordonat mai multe lucrari de doctorat suspectate de plagiat. HotNews.ro a prezentat anul trecut dovezi care atesta faptul ca tezele primarului sectorului 2, secretar general al UNPR, Neculai Ontanu, a avocatei lui Victor Ponta, Loredana Radu, a prim-adjunctului procurorului general al Romaniei, Bogdan Licu, a secretarei lui Gabriel Oprea, Adela Popescu (Neagu), a fostului ministru al Apararii si consilier prezidential, Mihai Stanisoara si a Chestorului-sef de politie Dumitru Parvu, sunt plagiate sub coordonarea lui Oprea.

In plus, este pus sub semnul intrebarii interesul Guvernului de a rezolva aceasta problema, in conditiile in care nu doar Gabriel Oprea sau Victor Ponta sunt acuzati de plagiat, ci chiar si un important ministru din cabinetul Ciolos: Petre Toba. Si tot legat de acest lucru, cum vor fi rezolvate cazurile vechi de plagiate?

In privinta lui Tiberiu Nitu care, conform DNA, a primit un "folos necuvenit" prin coloanele oficiale de care a beneficiat, a aparut o intrebare: Pleaca prin demisie sau revocat? Pana acum, nicicum. Nu se atinge nimeni de el. Raluca Pruna spus dupa sedinta de Guvern de miercuri ca trebuie sa aiba mai intai o discutie cu Nitu pentru a decide daca va cere sau nu demiterea lui Nitu. S-au intalnit si au discutat, iar decizia a ramas in aer. Intre timp, a hotarat Nitu ce sa faca: nu-si va da demisia deoarece considera ca activitatea sa "nu este afectata, nu este influentata sau perturbata de demersurile judiciare desfasurate in vederea clarificarii depline a acestei situatii". Mai mult, spune ca a "beneficiat doar de masurile de protectie prevazute de lege, proportional cu riscurile si responsabilitatile" functiei sale de procuror general. Adica, acele echipaje ale politiei rutiere erau folosite pentru protectia sa. Sa fie aceasta explicatie suficienta pentru Guvern? Nu SPP este institutia care se ocupa cu protectia persoanelor cu functii inalte?

De ce nu se atinge nimeni de managementul din regiile si companiile de stat? Multi dintre managerii din companiile de stat sunt numiti pe criterii strict politice, fiind ignorate principiile OUG 109/2011 privind managementul corporativ. Este o problema bine cunoscuta si dezbatuta in spatiul public. Guvernul Ciolos, tehnocrat fiind, are o mare ocazie sa inceapa "curatenia" in companiile de stat, prin inlocuirea celor a caror singura calitate este sustinerea politica cu manageri profesionisti. Din noiembrie pana acum, pasii facuti in acest sens au fost mult prea timizi. Doar doua schimbari importante au fost facute, la Complexul Energetic Oltenia si la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), si ca urmare a unor presiuni mediatice puternice, directorii inlocuiti fiind persoane extrem de controversate. La CE Oltenia a fost schimbat Laurentiu Ciurel, iar de la CNADNR Narcis Neaga. Tot la CE Oltenia a fost demarata si o procedura de recrutare de directori. In rest, niciun director sau administrator numit politic nu este deranjat cu o posibila inlocuire. Aici apare inca o intrebare: a fost facuta vreo analiza privind managementul din companiile de stat si asupra modului in care sunt implementate prevederile OUG 109? Cele mai multe companii de stat se afla in subordinea Ministerului Economiei, Ministerul Transporturilor si Ministerului Energiei. Dintre acestea, Ministerul Economiei nu s-a remarcat cu absolut nicio masura legata de managementul profesionist.

Ce fac corpurile de control ale ministerelor si Guvernului? Din noiembrie pana acum nu a aparut niciun raport sau informare legata de rezultatele controalelor efectuate de ministere si Guvern la institutiile si companiile din subordine. Asa apare intrebarea: Dar se fac controale? Nereguli pot exista in fiecare institutie sau companie. In ce masura are Guvernul interes sa le depisteze? Joi Guvernul a anuntat ca demareaza o actiune de control la Romsilva. Ar fi facut acest lucru daca nu ieseau in strada mii de lucratori din domeniul forestier care sa acuze abuzuri ale Romsilva? Corpul de control a mai fost trimis in penitenciare pentru a gasi explicatii legate de fenomenul "lucrarilor stiintifice" scoase pe banda rulanta. Ministerul Justitiei a mai trimis un control la penitenciarul Poarta Alba, pentru a vedea daca sunt respectate drepturile detinutilor. Si cam atat. Dacian Ciolos spunea zilele trecute ca printre obiectivele Guvernului pe care il conduce se afla combaterea coruptiei. "Ne dorim cu totii transparenta si eficienta in combaterea coruptiei. Avem ca obiectiv deschiderea in fata societatii civile si continuarea demersurilor de sustinere a campaniilor anticoruptie", a spus Ciolos, intr-un discurs la Iasi.

Lista cu intrebari poate continua, fiecare domeniu avand problemele sale. De exemplu: Cum va fi rezolvata criza lipsei vaccinurilor obligatorii pentru copii? Sau alta intrebare: cum vor fi rezolvate problemele si blocajele aparute in cazul construirii unor tronsoane de autostrada? Sau: Cand si cum vor incepe sa fie rezolvate toate cele aproape 50 de cazuri de proceduri de infringement in faza precontencioasa, multe dintre ele din cauza nerespectarii normelor europene de mediu?