Sindicatul Sanitas propune ca cei care agresează doctori sau asistente medicale in spitale sa primeasca amenzi sau o pedeapsa de pana la 6 ani de inchisoare. Sanitas sustine ca, potrivit unui studiu realizat la nivel naţional, 85% dintre cadrele medicale au fost agresate verbal, iar zece la sută - fizic. In prezent, doar 1% dintre aceste incidente sunt raportate, iar pedepsele sunt simbolice, mai spun reprezentantii Sanitas, potrivit Digi 24.

Proiectul de lege, care are şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, ar urma să fie depus în Parlament în cel mult două luni. Până atunci, propunerea va fi popularizată inclusiv în rândul medicilor, care vor fi încurajaţi să-i reclame pe cei care îi agresează fizic sau verbal. Dacă agresarea personalului medical ar fi considerată ultraj, atunci fapta va putea fi pedepsită cu amendă sau chiar închisoare, de la şase luni la şase ani.

Unităţile de primiri urgenţe sunt scena celor mai multe agresiuni ale pacienţilor sau rudelor acestora asupra personalului medical. Uneori, cauza este consumul de alcool, alteori - lipsa de răbare sau neînţelegerea modului în care se face triajul cazurilor. In unele cazuri, si pacientii devin violenti.

Federaţia Sanitas cere că astfel de incidente nu trebuie să se mai repete: "Adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură", spune Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.