Un caz cu totul aparte in randul detinutilor care urmaresc sa-si scada pedeapsa prin pseudo-lucrari stiintifice a avut loc in cadrul Penitenciarului Codlea. Comisia de la acest penitenciar i-a respins unui detinut scaderea pedepsei, pentru ca "nu a facut dovada ca are cunostinta despre continutul, structura lucrarii", dar a pierdut in fata judecatorului de supraveghere, care i-a acordat zilele de castig. Cum a fost posibil?

Inspectia judiciara noteaza in repetate randuri ca "aprecierea caracterului stiintific nu se realizeaza de catre penitenciare, ci este conditionata doar de faptul ca editura sau revista sunt recunoscute, la randul lor, de catre Colegiul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS), respectiv Consiliul National al Cercetarii Stiintifice (CNCS), in scopul publicarii de lucrari stiintifice".

"Aceasta situatie conduce la o concluzie pur formala cu privire la caracterul stiintific al unei lucrari, dat fiind ca editurile, prin natura lor, sunt intreprinderi care urmaresc obtinerea unui profit, iar pe de alta parte nu sunt abilitate prin lege cu astfel de atributii", se arata in raportul remis HotNews.ro.

In analiza se mentioneaza ca la Penitenciarul Codlea comisia a respins cererea unui condamnat de a-i scadea din pedeapsa zilele aferente elaborarii unei lucrari stiintifice, pe motiv ca "in fata comisiei detinutul (...) nu a facut dovada ca are cunostinta despre continutul, structura lucrarii". Detinutul s-a indreptat insa cu plangere catre judecatorul de supraveghere, care i-a acordat zilele de castig. Motivul: "nu exista nicio dispozitie legala referitoare la metodologia ce trebuie respectata, cu ocazia examinarii si competentele ce trebuie indeplinite de comisia de examinare".

Un alt exemplu se refera la decizia unui penitenciar de a respinge o astfel de cerere pe motiv ca termenul de finalizare al lucrarii "este prea scurt, astfel ca exista o intentie vadita de a beneficia de prevederile legii", mai ales ca in aceeasi luna, decembrie, detinutul mai publicase doua lucrari. Refuzul penitenciarului si al judecatorului de supraveghere a fost contestat de condamnat in instanta, iar judecatoria i-a dat acestuia dreptate si a obligat penitenciarul "sa permita condamnatului sa elaboreze lucrarea".