O grenada a explodat, miercuri dimineata, intr-un cafe-bar din comuna Rona de Sus, judetul Maramures, nicio persoana nefiind ranita in urma incidentului, intrucat localul era inchis, iar surse judiciare sustin ca ar fi vorba despre o reglare de conturi a unor racketi ucraineni, informeaza Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul comunei Rona de Sus, Ioan Romaniuc, a declarat, miercuri ca o explozie a avut loc, miercuri dimineata, in jurul orei 3.00, la un cafe-bar din localitate.

"A fost o explozie dimineata, pe la ora 3.00, la un cafe-bar din Rona de Sus, cineva a aruncat o grenada pe geam. Nu au fost victime din fericire, ca era inchis, acum se fac cercetari, sunt acolo procurori, politisti. Cafe-barul apartine unei femei, Maria Tifrac, care are barul de mai mult timp si care a mai avut si alte baruri", a spus Romaniuc.

Surse judiciare au declarat, miercuri, corespondentului Mediafax ca ar fi vorba despre o reglare de conturi a unor racketi ucraineni implicati in contrabanda cu tigari.