Un preot a fost surprins sfintind masinile cu agheasma in Constanta, dintr-o caruta aflata in trafic. In plus, caruta avea antemergator cu girofar, scrie Constanta100%.ro. "In seara de Boboteaza, am observat in trafic un car tras de boi, escortat de o masina a Politiei Locale Constanta, cu girofarul pornit. Nimic neobisnuit pana acum. In momentul cand am depasit atelajul, am observat ca preotul care se afla in car arunca spre masina cu ceva. Mi-am dat seama imediat ca nu avea intentii rele, dimpotriva: aruncase cu Aghiazma Mare, pe care o lua direct din butoi", povesteste autorul materialului publicat pe site-ul Constanta100%.ro.

Masini sfintite in traficFoto: Constanta 100%.ro / Captura Youtube

Contactat de reprezentantii Constanta100%.ro pentru a oferi un punct de vedere, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tanasescu, a declarat ca "Din filmare se intelege ca unii soferi si-au dorit si binecuvantarea masinii cu agheasma, motiv pentru care au incetinit in dreptul preotului si i-au solicitat aceasta. Aceasta practica nu este ceva nou, intrucat stropirea cu agheasma mare este des intalnita in gospodaria crestinului, fiind o prelungire a procesiunii de la Boboteaza. Astfel se stropesc casele, gradinile, fantanile, staulele animalelor, existand inclusiv obiceiul botezului cailor si al mijloacelor de transport."

Purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului a mai spus ca: "Asadar si caii-putere, fiind unelte ale activitatii umane, se pot binecuvanta si exista chiar o slujba speciala pentru sfintirea autoturismului, de care s-a mai vorbit in presa in trecut. Ineditul situatiei este faptul ca totul se intampla spontan, in ritmul secolului vitezei. Graba cotidiana a mediului urban poate determina pentru omul contemporan lipsa timpului necesar pentru a primi in liniste binecuvantarea lui Dumnezeu sau a participa la slujbe, asa cum si Biserica recomanda a nu se lucra in zilele de Sarbatori, insa acest lucru nu este intotdeauna posibil si practic. Tocmai de aceea, constienti de aceasta situatie, Arhiepiscopia Tomisului a trimis aceste care cu agheasma pe principalele bulevarde. Filmarea ne arata ca decizia a venit in intampinarea dorintei unor soferi."