Fostul judecator Nicusor Maldea de la Tribunalul Caras-Severin ramane in arest preventiv pentru inca 30 de zile, in dosarul in care este acuzat ca a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare in faliment a doua firme, a hotarat Curtea de Ape Bucuresti, decizia nefiind definitiva, transmite Mediafax.

Curtea de Apel Bucuresti a admis, vineri, propunerea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) de prelungire cu 30 de zile a mandatului de arestare preventiva a fostului magistrat Nicusor Maldea.

Instanta a dispus si prelungirea arestului preventiv pentru lichidatorii judiciari Ion I. Tudor si Nicolae Calin Oancea si a arestului al domiciliu pentru lichidatorul Loredana Berar.

De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a decis sa-i inlocuiasca lichidatorului judiciar Ioan M. Tudor arestul preventiv cu arestul la domiciliu.

Decizia instantei nu este definitiva, ci poate fi contestata la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).

Nicusor Maldea a fost arestat pe 17 octombrie, de Curtea de Apel Bucuresti, in dosarul in care este acuzat ca a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare in faliment formulate de doua firme.

La sfarsitul lunii octombrie, Maldea a demisionat din magistratura, iar in 5 noiembrie presedintelui Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din functie a judecatorului.