Politia belgiana a arestat doua persoane in locatii diferite duminica si luni, ambele suspectate ca planuiau un atac in Bruxelles in noaptea de anul nou, au anuntat procurorii federali, citati de Reuters.

Bruxelles a fost sub stare de alerta dupa atacurile din ParisFoto: Vincen Beeckman

“Investigatia noastra a descoperit amenintari serioase privind un atac in locuri simbolice din Bruxelles in timpul celebrarii anului nou”, se arata intr-un comunicat al procurorilor.

In timpul perchezitiilor domiciliare din Bruxelles, dintr-o provincie vecina si din Liege, un total de sase persoane au fost ridicate pentru a fi anchetate, dar patru au fost eliberate, a transmis procuratura.

Politia a gasit imbracaminte militara si materiale de propaganda pentru Statul Islamic, dar nu si arme sau explozibili.

Perchezitiile nu au avut legatura cu atacurile din Paris din noiembrie.