Un numar de 34 de raniti in incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internati in spitalele din tara si din strainatate, dintre care 12 in Bucuresti, a potrivit Ministerului Sanatatii, citat de Mediafax.

Unul dintre pacientii internati in spitalele din Capitala se afla in stare critica. Pana in prezent au fost externate 68 de persoane care au primit ingrijiri medicale in unitatile sanitare din tara.

In prezent, la Spitalul Bagdasar Arseni este internat un pacient, la fel ca si la Spitalele Elias si CC Iliescu, la Spitalul de Urgenta din Bucuresti - doi, la Spitalul Grigore Alexandrescu - trei, iar la Spitalul Militar Central - patru.

Un numar de 39 de persoane au fost transferate in unitati sanitare din strainatate. In prezent, in spitalele din strainatate se afla internati 22 de raniti in incendiul de la Colectiv, dintre care un cetatean german.

Astfel, in Austria, Israel si Germania sunt internate cate doua persoane in stare stabila. In Olanda si Marea Britanie sunt internate patru persoane in stare stabila, iar in Belgia sunt internate opt persoane in stare stabila.

De asemenea, alti patru pacienti au fost externati si se afla in tratament in ambulatoriu in spitalele din strainatate.

Numarul persoanelor decedate in incendiul din 30 octombrie a ajuns la 62, dintre care 27 de persoane au murit in incendiu, 24 in spitalele din tara si 11 dintre ranitii transferati in strainatate, a mai informat Ministerul Sanatatii.