Bogdan Stan, actual presedinte interimar si vicepresedinte al ANI, a fost numit luni de plenul Senatului in functia de presedinte al Agentiei Nationale de Integritate, dupa ce senatorii s-au exprimat, prin vot secret electronic, in favoarea numirii acestuia, pentru un mandat de 4 ani, anunta Agerpres. Bogdan Stan a fost numit cu 76 de voturi pentru, 6 impotriva si 3 abtineri. In plenul Senatului, Bogdan Stan a afirmat ca este "un produs 100%" al ANI. Sedinta de la Senat a fost insa una cu scandal, senatorii Cristiana Anghel si Valer Marian solicitand scoaterea de pe ordinea de zi a punctului referitor la numirea presedintelui ANI. Cristiana Anghel, senator ALDE, a acuzat, in plen, faptul ca ANI ar face "politie politica".

Bogdan StanFoto: Agerpres

In timpul sedintei Senatului, Cristiana Anghel si Valer Marian au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a punctului referitor la numirea presedintelui ANI, fiind invocat faptul ca, potrivit Legii nr. 144/2007, numirea in functie a candidatului admis se face de catre Senat in termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului pentru ocuparea functiei amintite. Supusa la vot, aceasta propunere a intrunit 31 de voturi "pentru", 43 de voturi "impotriva" si cinci abtineri, fiind astfel respinsa.

Bogdan Stan a afirmat, in plenul Senatului, ca "Sunt un produs al acestei institutii 100%. (...) Ne asteapta o perioada foarte plina si intensa din punct de vedere al activitatii pe care o desfasuram. Urmeaza un an electoral cu doua cicluri de alegeri, urmeaza o dublare a numarului de declaratii de avere si de interese, urmeaza o crestere a numarului sesizarilor. Astfel, trebuie sa luam toate masurile pentru ca lucrurile sa mearga bine in viitor. ANI isi va dinamiza activitatea de preventie, activitatea de constientizare si activitatea de educatie a personalului care trebuie sa depuna declaratii de avere si interese, bineinteles, in paralel cu continuarea activitatii de verificare si sanctionare a incidentelor de integritate. Trebuie sa reinventam aceasta institutie in perioada care urmeaza. Din acest punct de vedere avem nevoie de ajutorul tuturor actorilor institutionali implicati in acest proces."

Dupa depunerea juramantului, Bogdan Stan a precizat ca, incepand cu data de 14 decembrie, isi va prezenta demisia din calitatea de vicepresedinte al ANI, urmand sa inainteze Senatului documentul.

Presedintele interimar al Agentiei Nationale de Integritate, Bogdan Stan, a promovat concursul pentru sefia institutiei la finalul lunii noiembrie. Biroul permanent al Senatului a hotarat, pe data de 7 decembrie, sa solicite senatorilor juristi sa intocmeasca un raport asupra hotararii Consiliului National de Integritate privind finalizarea procedurii de organizare si validare a concursului pentru ocuparea functiei de presedinte al ANI, organizat in perioada 11 septembrie - 27 noiembrie. Comisia juridica a constatat ca au fost indeplinite conditiile legale, intocmind astfel un raport favorabil.