Clubul Colectiv si firma Golden Ideas Firework, care a furnizat artificiile folosite in local pe 30 octombrie, cand a izbucnit incendiul in urma caruia au murit 60 de persoane, au fost puse sub urmarire penala de procurorii Parchetului instantei supreme, potrivit Mediafax.

Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) anunta ca s-a inceput urmarirea penala in cazul societatii Club Colectiv SRL si societatii Golden Ideas Fireworks Artists SRL pentru infractiunile de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa cu victime multiple.

Potrivit acestora, fata de Daniela Nita, patroana firmei care a furnizat artificiile, s-a dispus extinderea urmaririi penale pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, privind toate victimele iar fata de artificierul Viorel Zaharia s-a dispus extinderea urmaririi penale pentru ucidere din culpa privind victimele decedate dupa data de 2 noiembrie 2015.

Procurorii PICCJ au pus, marti, sechestru pe bunurile patronilor de la Colectiv, in cazul carora au extins de asemnea urmarirea penala, pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, in raport de noile victime care au murit de la momentul punerii lor sub acuzare.

In urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoana. In trei saptamani de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numarul victimelor ajungand, in 22 noiembrie, la 60.

Aproximativ 150 de persoane ranite au fost internate, dupa incendiul din clubul Colectiv, in spitale din Capitala. La aproape o luna de la tragedie, 42 de raniti au fost externati, 30 sunt spitalizati in clinici din strainatate si alti 39 sunt in continuare internati in spitalele din Capitala.

Patronii clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu au fost arestati preventiv in 3 noiembrie, de Judecatoria Sectorului 4 pentru ucidere din culpa, in cazul incendiului din 30 octombrie.

Potrivit PICCJ, "incendiul s-a produs ca urmare a faptului ca persoanele care aveau in administrare spatiul respectiv au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului, in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinta mortii si vatamarii corporale a mai multor persoane aflate in club".

Daniela Nita, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din Colectiv, directorul societatii, Cristian Nita, si pirotehnicianul Viorel Zaharia, au fost arestati preventiv pe 7 noiembrie, de Judecatoria Sectorului 4. Ulterior, pe 17 noiembrie, ei au fost plasati in arest la domiciliu dupa ce Tribunalul Bucuresti le-a admis contestatiile.

Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpa, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetati pentru favorizarea faptuitorului si sustragerea sau distrugerea de probe sau de inscrisuri.

Potrivit procurorilor, Viorel Zaharia a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) in clubul Colectiv, in 30 octombrie, fara a respecta masurile de siguranta si prevederile legale in acest sens.

Ulterior producerii incendiului din clubul Colectiv, Daniela si Cristian Nita "au procedat la distrugerea si sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a impiedica sau ingreuna cercetarile in cauza, precum si cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi trasi la raspundere penala", sustin procurorii.