Mitropolia Banatului a cumparat o proprietate a clanului de romi Carpaci din Timisoara
Arhiepiscopul Ioan Selejan a precizat, pentru Mediafax, ca Mitropolia Banatului a cumparat parterul vilei detinute de familia Carpaci, una dintre cele mai bogate din Timisoara, care detine peste 144 de imobile in zona centrala. Mitropolia are de gand sa achizitioneze in viitor si etajul aceleiasi cladiri, care nu este insa detinut de clanul de romi.
Imobilul, care se afla pe strada din spatele Mitropoliei, va fi transformat intr-un centru cultural, iar acesta "este primul semn ca a inceput salvarea unor cladiri din Timisoara", asa cum sustine Arhiepiscopul, citat de Mediafax.
"Am cumparat de la Vladimir Carpaci vila din spatele Mitropoliei, de fapt o bucata din ea. proprietatea se afla in paragina, dar fiind aproape de Mitropolie avem nevoie de cladirea aceea pentru a face un centru cultural. Noi nu avem o sala potrivita sa facem o conferinta. Nu era toata vila a lui Carpaci, mai are un proprietar, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem in tratative si cu acesta", a sustinut arhiepiscopul Ioan Selejan.
Familia Carpaci a executat mai multe lucrari ilegale in imobil si chiar l-a amenintat pe proprietarul de la etaj, in incercarea de a-l convinge sa cedeze si acel spatiu. Primaria Timisoarei i-a obligat pe Carpaci sa plateasca daune morale de o suta de lei pe zi, sanctiunea depasind 100.000 de euro in prezent.
Clanul de romi Carpaci a intrat adeseori in conflict cu primaria Timisoarei din cauza proprietatilor imobiliare detinute de acestia. Ei au recurs si la amenintari pentru a-i convinge pe mai multi locatari sa le cedeze locuintele.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci