Ministerul Sanatatii: 21 dintre ranitii in incendiul din Clubul Colectiv au fost transferati pana acum in cinci tari
Agerpres precizeaza, citand surse medicale, ca mai multi raniti in clubul ''Colectiv'', care sunt in stare critica si grava in spitalele bucurestene, vor fi transferati duminica dupa-amiaza si in cursul serii, in unitati medicale din Anglia, Finlanda, Ungaria, Norvegia si Elvetia.
Potrivit acestora, ranitii vor fi transportati cu doua avioane de tip C - 27 J Spartan ale MApN, dar si de catre un alt avion pus la dispozitie de catre NATO de tip C 17 care urmeaza sa soseasca la Bucuresti in aceasta seara in jurul orei 19:00.
Mediafax relateaza ca, pana acum, au fost transferati opt pacienti in spitale din Belgia, cate doi in clinici din Austria si Israel, iar unul in Germania. De asemenea, opt raniti au fost transportati la unitati medicale din Olanda, doi dintre acesta decedand, unul in ambulanta spre spital si un altul la spitalul din Rotterdam.
Printre cei transferati la un spital din Belgia se numara si Bogdan Molesag, tobosarul trupei Up to Eleven si cameraman la Prima TV. El s-a numarat printre persoanele ranite care au fost transportate sambata cu doua aeronave C-27 J Spartan la spitale din Olanda si Belgia. Sambata seara, doua victime - Mariana Oprea si Alexandru Hogea - au fost preluate de aeronave ale Inspectoratului General de Aviatie si duse in Austria.
Ministerului Sanatatii a mai precizat ca, duminica la pranz, mai erau internati in spitalele din Bucuresti 95 de raniti in incendiul din Colectiv, dintre care 36 in stare grava si critica, iar 57 stabili.
Bilantul persoanelor decedate in tragedia de la Colectiv a ajuns la 44, dupa ce duminica au murit trei persoane, iar sambata alte noua, doua dintre acestea in Olanda.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri
Vocea Inspectoratului pentru Protectia Muncii trebuie sa se faca mai mult auzita.