Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, au fost arestati preventiv, prin decizia Judecatoriei Sectorului 4, anunta Mediafax. Cei trei actionari ai clubului, unde vineri seara a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vietii a 32 de oameni si ranirea a aproape 200, fusesera adusi, marti, in fata instantei, cu propunere de arestare preventiva.

Judecatoarea Lorena Zidaru, careia i-a fost repartizat dosarul, a decis arestarea preventiva a celor trei.

Decizia nu este definitiva, dar este executorie, astfel ca patronii clubului vor fi incarcerati. Decizia poate fi contestata la Tribunalul Bucuresti.

Alin Anastasescu, Paul Gancea si Costin Mincu, acuzati de ucidere din culpa in cazul incendiului de la Colectiv, au fost retinuti luni seara de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ).

Intr-un comunicat de luni seara al PICCJ se arata ca "incendiul s-a produs ca urmare a faptului ca persoanele care aveau in administrare spatiul respectiv au incurajat si permis accesul unui numar de persoane mult peste limita admisa a clubului, in conditiile in care spatiul nu era prevazut cu mai multe cai de evacuare in caz de urgenta, precum si desfasurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) in incinta acoperita a clubului, in conditiile amenajarii interioare improprii unor astfel de activitati, caracterizate prin existenta unor materiale usor inflamabile, montate cu incalcarea dispozitiilor legale si pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor si pentru izolare fonica pe stalpii de sustinere, pereti si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinta mortii si vatamarii corporale a mai multor persoane aflate in club".

Procurorii mai spuneau ca, avand in vedere imprejurarile in care fapta a fost comisa, dupa cum rezulta din probe, "se releva forma de vinovatie a culpei, si nu a intentiei, astfel incat, prin ordonanta din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice data faptelor din infractiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal in infractiunea de ucidere din culpa, prev. de art. 192 alin. 3 Cod penal".

In incendiul din clubul Colectiv au murit 31 de persoane, iar alte peste 130 sunt internate in mai multe spitale din Bucuresti, aproape 90 fiind in stare critica sau grava.

Ancheta in cazul incendiului din clubul Colectiv este facuta de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce procurorul general a dispus, sambata, preluarea cercetarilor de la Parchetul Tribunalului Bucuresti.

Procurorul general Tiberiu Nitu a declarat, luni seara, intrebat ce pedepse risca cei trei patroni, ca, pentru ucidere din culpa in forma agravanta pedeapsa este de 10 ani, iar pentru vatamare corporala din culpa este de patru ani. Daca se aplica concursul de infractiuni si vor fi identificate si alte infractiuni, pedepsele cresc.

Clubul Colectiv se afla in fosta fabrica Pionierul, o cladire de patru etaje, de pe strada Tabacarilor, nr. 7. Firma Colectiv Club SRL, care detine clubul unde a avut loc tragedia de vineri seara, din Capitala, este detinuta de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) si Paul Catalin Gancea (30%). Alin George Anastasescu este din Voluntari, judetul Ilfov si are 28 de ani, Costin Mincu are 36 de ani si este din Bucuresti, iar Paul Gancea are 28 de ani si este tot din Bucuresti. Colectiv Club SRL, infiintata in octombrie 2014, a avut o cifra de afaceri de 45.000 de lei in 2014.

Clubul Colectiv isi desfasura activitatea in baza unei declaratii pe propria raspundere, in care se preciza ca in local sunt 80 de locuri pe scaun, a aratat Primaria Sectorului 4, adaugand ca nu are competente in a controla respectarea normelor de prevenirea si stingerea incendiilor (PSI).

Martori aflati in club au declarat pentru Mediafax ca incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stalp al cladirii aprinzandu-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucati din plafon, care era capitonat si el cu burete fonic, s-au desprins si au cazut peste oameni.

Potrivit celor aflati la spectacol, un agent de paza a luat un stingator de incendii, insa nu a apucat sa intervina inainte ca focul sa ajunga la tavan si sa se extinda cu repeziciune. In momentul cand tavanul a luat foc, cele aproximativ 250-300 de persoane din club au fost cuprinse de panica si s-au imbulzit spre iesire, creandu-se busculada, deoarece doar una dintre usile de la intrare s-a deschis de la declansarea incendiului.

Ulterior, si cea de-a doua usa a fost deschisa, lumea a navalit afara, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau in stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat ca un fum greu, innecacios, se adunase in club, acesta "iesind in valuri" pe usa de la intrare.

Reprezentantul firmei care a facut antifonarea in clubul Colectiv spunea ca patronii localului au refuzat sa cumpere material ignifug pentru ca era "prea scump", el sustinand ca o astfel de lucrare se face in mod normal "pe baza unui proiect intocmit de pompieri, de arhitect", care insa nu a existat.

El a precizat ca tot tavanul a fost acoperit cu acel tip de material, care este rezistent doar la caldura, nu si la foc.

"Ulterior, au pus ei, nu stiu de unde, pe stalpi (n.r. - acelasi material ca pe tavan). Am vazut niste piramidal. Este ignifugat grad F, adica poate sa stea la caldura - motoare, calorifere -, nu sa ii dai foc. Si cui ii dai varianta RF, aia ignifugata, este prea scumpa", a mai spus el, precizand ca materialul ignifug este mai scump cam cu 35%.

Specialistii de la Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva (INCD-INSEMEX) Petrosani investigheaza, alaturi de reprezentantii altor institutii, cauzele care au dus la izbucnirea incendiului de la Club Colectiv.

"Colegii de la Criminalistica vor ridica probele pe care le-am indicat si pe care ni le vor trimite la Petrosani dupa ce vor finaliza constatarea la fata locului. Am gasit un extinctor folosit, s-a inteles gresit, si doua nefolosite. In ceea ce priveste materialele ignifuge folosite in interior, vom cerceta la Petrosani si vom face teste si pe materiale similare, sa vedem viteza de ardere, gaze degajate. In functie de cand vom primi probele, ca sa facem ceva de acuratete, cred ca vom prezenta concluzii in circa doua saptamani, pentru ca nu vrem sa ne hazardam in ipoteze", a declarat directorul INSEMEX, George Gaman.

Potrivit unor informatii ale anchetatorilor, firma care a asigurat artificiile pentru spectacolul pirotehnic din clubul Colectiv este Golden Ideas Fireworks Artists din Bucuresti.

Contactata de Mediafax, o reprezentanta a companiei a refuzat sa confirme sau sa infirme informatia, scuzandu-se ca nu poate vorbi si indicand autoritatile pentru a furniza astfel de date. Golden Ideas Fireworks Artists, cu sediul pe Drumul Sarii nr 57, in sectorul 6, a fost infiintata in anul 2005. Afacerile companiei s-au plasat anul trecut la 1,38 milioane lei, iar profitul net a fost de circa 19.000 lei, firma raportand cinci angajati in 2014.

Potrivit informatiilor de pe site-ul companiei, aceasta furnizeaza servicii pirotehnice care includ focuri de artificii, programe pirotehnice de sol, inscrisuri pirotehnice si efecte de scena de toate tipurile. Firma are in portofoliu clienti mari din domenii precum sectorul bancar, retail, farma, mass-media si comunicare, sport sau auto.