Sari direct la conținut

Medic Spitalul Universitar: Sase raniti sunt in stare foarte grava / Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de moment / Au venit TOTI doctorii, chiar si fara sa fie chemati

HotNews.ro
Intrarea in Spitalul Universitar, Foto: Hotnews
Intrarea in Spitalul Universitar, Foto: Hotnews

La Universitar, la Terapie Intensiva sunt 10 raniti intubati, dintre care sase in stare foarte grava, trei grava si unul cu o evolutie buna, a spus un medic din spital.

„Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de moment”, a adaugat acesta.

Potrivit sursei citate, toti cei adusi in unitatea spitaliceasca au fost identificati. Exista printre ei si un cetatean german, au venit si rudele acestuia.

Medicul a precizat ca vor trece trei saptamani pana cand in cazul celor raniti grav se va putea spune ca a trecut pericolul.

De asemenea, a multumit doctorilor care au sarit in ajutor, chiar si fara sa fie chemati. El a declarat ca au venit „toti colegii mei”, de la rezidenti la profesori universitar.

Medicul a facut apel la voluntarii care vor sa doneze sange la „o donare progresiva”, pentru ca doar patru persoane pot fi primite simultan, amintind ca organizeaza donatori Jandarmeria si Universitatea Politehnica

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro