Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Constanta, la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu in dosarul privind subfinantarea Centrului Militar Zonal, decizia nefiind definitiva, transmite Mediafax.

Nicusor Constantinescu (foto arhiva)Foto: Agerpres

De asemenea, presedintelui CJ Constanta ii este interzis sa isi exercite dreptul de a ocupa o functie publica, dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat pe o durata de cinci ani dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate.

Nicusor Constantinescu a fost obligat la plata sumei de 72.642,7 lei, actualizata cu indicele inflatiei la data efectuarii platii, catre partea civila Ministerul Apararii Nationale - Statul Major General, restul pretentiilor civile formulate de MApN fiind respinse ca nefondate.

DNA l-a trimis in judecata in aprilie 2014 pe Nicusor Constantinescu, sub acuzatia de abuz in serviciu in forma continuatain dosarul ce vizeaza subfinantarea centrului Militar Zonal Constanta, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

In rechizitoriul intocmit, procurorii sustin ca in perioada 2009 - 27 noiembrie 2013 Nicusor Constantinescu, in mai multe randuri, nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit in mod defectuos obligatiile pe care le avea in calitate de presedinte de Consiliu Judetean.

Potrivit procurorilor, seful CJ Constanta nu a asigurat finantarea Centrului Militar Zonal Constanta, neefectuand reparatiile necesare la sediul acestuia si a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilitati si servicii de paza necesare functionarii in conditii normale a acestei institutii.

Totodata, mai arata procurorii, Nicusor Constantinescu "a incercat de mai multe ori sa evacueze institutia din sediul pe care il ocupa, fapte care au provocat vatamari ale drepturilor si intereselor legale ale Ministerului Apararii Nationale precum si pagube acestei institutii".

Procurorii anticoruptie l-au trimis in judecata pe Nicusor Constantinescu in mai multe dosare penale.

Intr-unul dintre acestea este acuzat ca nu s-a supus controlului Curtii de Conturi, iar in altul este judecat pentru ca a atribuit nelegal terenuri.

Totodata, in iunie, procurorii DNA Constanta au dispus trimiterea in judecata a lui Constantinescu, pentru abuz in serviciu, in dosarul privind achizitionarea elicopterului prabusit in decembrie 2014 in lacul Siutghiol din Mamaia, accident soldat cu moartea a patru persoane.

Constantinescu este judecat si in dosarul in care este acuzat ca a prejudiciat judetul cu opt milioane de euro.