Protest spontan la IAR Ghimbav

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 28 octombrie 2015, 10:25 Actualitate | Esenţial


Peste 150 de salariati au protestat, miercuri dimineata, in fata societatii IAR Ghimbav, nemultumiti ca fondurile de salarii nu pot sa creasca decat cu inflatia desi societatea lucreaza pe profit, are comenzi si nu primeste ajutor de la stat, informeaza Agerpres.

Nemultumirile au fost declansate in data de 3 septembrie 2015, dar, pentru ca situatia nu a fost rezolvata de catre Ministerul Economiei, salariatii au iesit, miercuri, din nou in strada. 

"Este vorba despre un conflict spontan si nu un protest, la care au participat 150 de salariati din cei peste 300. Problema principala este modificarea legislatiei pentru ca fondul de salarii al societatii sa poata fi majorat netinand cont de inflatie cum se intampla acum. Noi am trimis propunerea de modificare legislativa in 21 septembrie la Ministerul Economiei dar inca nu a ajuns la Directia Juridica. Societatea are profit. Nu primim ajutor de stat, nu avem datorii si totusi salariile nu pot creste", a declarat pentru Agerpres liderul de sindicat de la IAR Ghimbav, Arpad Suba.

El a precizat ca a plecat, dupa incheierea conflictului spontan, la Ministerul Economiei, unde a fost chemat de secretarul de stat Sorin Encutescu pentru a rezolva aceasta situatie.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1262 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by