Politistii din Alba fac marti dimineata 64 de perchezitii la persoane banuite de evaziune fiscala, executarea de activitati miniere fara permis sau licenta, furt si spalare de bani. Vor fi puse in executare 48 de mandate de aducere, informeaza un comunicat al IPJ Alba citat de ziarul local Unirea in pagina electronica.

Potrivit acestuia "160 de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Alba, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor de politie judetene Mures, Cluj si Bihor, efectueaza 64 de perchezitii in judetele Alba (59), Mures (3), Cluj (1) si Bihor (1), la domicilii si la sediile unor societati comerciale.

In cauza se efectueaza cercetari sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Alba, sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala, executarea de activitati miniere fara permis sau licenta, furt calificat si spalare de bani". Anchetatorii spun ca in perioada 2013 - 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fara autorizatie, zacamant aurifer din galerii miniere sau halde aflate in conservare.

Acestea ar fi sustras, prelucrat si comercializat produse aurifere, introducandu-le fara forme legale in circuitul economic sau plasandu-le la case de amanet, sub forma unor garantii, fara returnarea sumelor de bani imprumutate.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 600.000 de lei.