Circa 1000 de persoane au protesta duminica in Bucuresti, cerand demisia ministrului de Interne Gabriel Oprea, ca urmare a lipsei de reactie si a implicarii in cazul politistului Bogdan Gigina care a murit in timp ce insotea coloana oficiala a acestuia. Manifestantii s-au adunat incepand cu ora 14:00 in Piata Universitatii, initial in numar mai mic, de unde au plecat spre sediul Ministerului Afacerilor Interne, in Piata Revolutiei, si apoi catre Piata Victoriei, unde au scandat in fata Guvernului. Numarul lor a crescut pe parcurs ajungand la circa 1000. Manifestantii au strigat, printre altele, '"Oprea asasin!", "General de mucava, iti cerem demisia", "Oprea se grabeste, politia o mierleste", "Izmenar cu girofar" si "Nu izmana la ciolan". Pe intreg parcursul protestului, jandarmii le-au lasat cale libera manifestantilor, evenimentul fiind unul pasnic si fara incidente.

  • Vezi mai jos principalele momente ale protestului

17:32 Protestatarii s-au intors in Piata Universitatii. Pe langa faptul ca au cerut demisia lui Oprea, acestia au atras atentia si asupra faptului ca Dosarul Revolutiei s-a inchis scandand "Cine a tras in noi dupa 22?". In piata au mai ramas mai putin de 50 de persoane.

Precizam ca pe intreg parcursul protestului, jandarmii le-au lasat cale libera manifestantilor, evenimentul fiind unul pasnic si fara incidente.

17:13 Manifestantii au ajuns inapoi in fata MAI si striga "Oprea asasin!" si "Demisia!". In drum spre minister au strigat "General de mucava, iti cerem demisia", "Oprea face crime, Ponta il sustine", si "Girofar, girofar, catre penitenciar" La aceasta ora, au mai ramas circa 150 de manifestanti.

16:39 Manifestantii au plecat din Piata Victoriei. Merg pe Calea Victoriei spre Piata Universitatii.

16:31 Oamenii au inceput sa plece. Au mai ramas in Piata Victoriei circa 500 de persoane.

16:19 Coloana de manifestanti a ajuns in Piata Victoriei. Protestatarii striga, in fata Guvernului, "demisia", "Jos Oprea". Cativa din multime au strigat "Jos Guvernul". Se mai striga "Oprea la puscarie" si "Oprea asasin".

15:58Se scandeaza, printre altele: "Oprea se grabeste, politia o mierleste"

15:54 S-a ajuns la Piata Romana. Se striga: "Oprea nu uita, duba este casa ta!", "Si voi, si voi veniti cu noi!", "Solidaritate!"

15:45 Se striga: "Iesiti din casa, daca va pasa". O banda de pe Bulevardul Magheru este blocata de protestatari.

15:40 Protestatarii au plecat pe Bulevardul Magheru catre sediul Guvernului, in Piata Victoriei. Numarul lor a crescut, ajungand la circa 1000.

15:35 Numarul manifestantilor a crescut la peste 500. Acestia au plecat de la minister.

15:26Protestatarii striga: "Oprea asasin!", "Oprea, afara din minister si afara din guvern", "Iesi afara, javra ordinara", Interesul national, alipit pentru penal!","PSD, UNPR aceeasi mizerie".

15:21 Manifestantii au ajuns in fata la MAI si striga: "demisia", "jos Oprea, "UNPR, maxima mizerie", "Oprea, nu rezisti nici cu mii de securisti", "Oprea judecat pentru sangele varsat".

15:08 Coloana a plecat acum catre Ministerul Afacerilor Interne. Numarul protestatarilor a crescut la circa 400.

15:03 Protestatarii si-au anuntat revendicarile. Doresc demisia lui Oprea din toate functiile executive din guvern, o ancheta transparenta si fac apel la politicini sa nu mai foloseasca coloanele oficiale.

"Interesul national nu este ca Oprea sa mai fie acolo. Cand traficul este blocat, nu vad atat de multi politisti ca in coloanele oficiale. Suntem aici pentru a condamna aceasta aberatie si lipsa de respect", spune Cristian Soimaru, unul dintre cei care participa la protest.

Protestatarii au felicitat oamenii corecti din adminsitratie, dar si pe cei din presa care au tratat corect subiectul: "Presa e cu noi, presa e cu noi" au strigat acestia.

14:49 Numarul protestatarilor a crescut la circa 300.

"Aceasta este o adunare civica, nu este una politica, este adunarea cetatenilor. Acestia trebuie sa protesteze cand se intampla un abuz. Astazi este vorba de dl Oprea. Acesta nu conduce doar un partid, este o tumoare a democratiei. Atata timp cat acesta ocupa o pozitie cheie in guvern, nu avem garantia ca cursul anchetei nu va fi afectat. Piata Universitatii a facut numerosi politicieni sa tremure. Astazi este randul dl-ui Oprea. Suntem aici sa ne exprimam solidaritatea cu familia si colegii victimei", a declarat la portavoce Claudiu Craciun, unul dintre liderii protestatarilor.

Multimea a strigat "demisia", "izmenar cu girofar", "genaralul cocalar", "interesul national", "nu izmana la ciolan", "rusine, rusine, rusine sa va fie", "generale, generale, gros obrazul dumitale", dar si "jos Ponta".

14:30 Circa 200 de persoane sunt la aceasta ora in Piata Universitatii la fantana de la Facultatea de Arhitectura si strica "Jos Oprea!", transmite reporterul HotNews.ro aflat la fata locului. Sunt multi jandarmi dar atmosfera este pasnica.

Un protest impotriva vicepremierului Gabriel Oprea este anuntat pentru duminica, la ora 14:00, in Piata Universitatii, la fantana. "Nu abuzului de putere! Oprea, demisia!", este apelul lansat de organizatorii protestului, pe Facebook.

"Consideram total inacceptabil abuzul de putere de care se face vinovat Gabriel Oprea, ministru de interne si vice-premier in Guvernul Romaniei.Suntem indignati vazand tentativele de musamalizare a tragediei de catre reprezentanti ai guvernului, ministerului si unei parti a mass-mediei. Deplangem moartea la datorie a unui tanar politist, o moarte pentru care Gabriel Oprea se afla in culpa morala si institutionala. Dorim o ancheta libera de influenta politica si realizata in deplina transparenta. Dar inainte de acest lucru cerem demisia lui Gabriel Oprea din toate functiile executive pe care le ocupa", scriu initiatorii protestului.

"Salutam evenimentele comemorative in memoria lui Bogdan Gigina, organizate de catre Comunitatea Biciclistilor si respectiv Comunitatea Motociclistilor. Impreuna spunem NU abuzului de putere! Acesta este un eveniment ne-partizan, al simplilor cetateni care condamna abuzurile oricarui demnitar aflat in pozitie de putere. Va asteptam!", adauga acestia.