Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, sambata, la Iasi, ca au fost deja tiparite si trimise in judete buletinele de vot care vor fi folosite la scrutinul din 11 octombrie pentru alegerea presedintelui Partidului Social Democrat, informeaza Agerpres.

Potrivit lui Dragnea, va fi organizata minim o sectie de vot in fiecare localitate, iar procesul de votare se va desfasura intre orele 8,00 - 20,00.

"Buletinele de vot au fost deja tiparite si trimise in judete. Este vorba de 530.840 de membri, la care se adauga 10 la suta buletine de vot, pentru siguranta, ca la orice alegeri. Sunt asteptati sa voteze toti membrii de partid. Membrii de partid care nu sunt in localitatea lor nu pot vota decat daca au la ei o adeverinta eliberata de presedintele organizatiei judetene din care face parte, adeverinta care va ramane lipita pe lista suplimentara respectiva", a precizat Liviu Dragnea.

Pe 11 octombrie, social-democratii urmeaza sa isi aleaga presedintele.

In cursa pentru sefia formatiunii a ramas doar Liviu Dragnea, dupa ce candidaturile lui Daniel Savu si Serban Nicolae au fost respinse de Comitetul Executiv National al PSD.