Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, ca, in opinia sa, nu va mai fi cazul ca Legea Big Brother sa fie atacata la Curtea Constitutionala, el mentionand ca a participat la dezbaterile care au avut loc cu diferiti experti atunci cand a fost elaborat proiectul, transmite Mediafax.

"Unii colegi care sunt cat de cat specializati in domeniu vor citi legea pentru a nu se intampla ceea ce s-a intamplat anul trecut cand am atacat cea de-a doua Lege Big Brother prin obiectie de neconstitutionalitate, care a fost admisa de Curtea Constitutionala", a declarat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prezent la o dezbatere la Senatul Romaniei.

Ciorbea a mai afirmat ca nu crede ca situatia de anul trecut, cand Avocatul Poporului a reclamat la Curtea Constitutionala cea de a doua Lege Big Brother, se va mai repeta.

"Eu cred ca nu va fi cazul, asa ca o parere, avand in vedere unele dezbateri pregatitoare la care am fost invitat sa particip. Nu vreau sa ma antepronunt definitiv, dar asta este opinia mea, pe baza celor constatate inainte si pe parcursul acestei legi si pe baza adoptarii ei in Parlament", a declarat Victor Ciorbea.

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, cu 187 voturi "pentru", 12 "impotriva" si 22 abtineri, proiectul legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, acesta urmand sa fie trimis presedintelui spre promulgare.

Proiectul de lege a fost asumat de liderii partidelor parlamentare in baza unor consultari care au avut loc la Cotroceni in mai, iar singurul care a avut obiectii in cadrul dezbaterilor din camera a fost reprezentantul UDMR.

Legea poate fi atacata la CCR de un numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, de seful statului, de presedintele uneia dintre cele doua Camere, de Guvern sau de Avocatul Poporului.

Actul normativ prevede ca datele de trafic referitoare la abonati si utilizatori, prelucrate si stocate de catre furnizorul unei retele publice de comunicatii electronice sau de catre furnizorul unui serviciu de comunicatii electronice destinat publicului vor trebui sterse sau transformate in date anonime atunci cand nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicari, dar nu mai tarziu de trei ani de la data efectuarii comunicarii.

De asemenea, una dintre prevederile importante spune ca, la solicitarea instantelor de judecata sau la solicitarea organelor de urmarire penala ori a organelor de stat cu atributii in domeniul apararii si al securitatii nationale, cu autorizarea prealabila a judecatorului stabilit potrivit legii, furnizorii de retele publice de comunicatii de retele electronice destinate publicului pun la dispozitia acestora, de indata, dar nu mai tarziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului si datele de localizare, in conformitate cu prevederile referitoare la protectia informatiilor cu caracter personal.