Conflictele recente ale Ungariei cu Romania si Croatia au avut loc pentru ca aceste tari vecine fie au fost "necinstite", fie "si-au calculat gresit puterea", a apreciat Gergely Gulyas, vicepresedintele Parlamentului ungar, intr-un interviu publicat joi de cotidianul Magyar Idok, citat de MTI, preluat de Mediafax.

  • CONTEXT Declaratia vine dupa ce in ultimele zece zile s-au consemnat schimburi dure de replici intre oficiali de la Budapesta si Bucuresti, ultimele fiind consemnate luni cand ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a declarat luni ca Victor Ponta "minte constant si calomniaza o tara vecina", iar premierul roman a spus ca autoritatile ungare "se baga in jocuri interne politice" din Romania, Ponta spunand ca tara trebuie condusa de la Bucuresti, nu de la Budapesta.

Intrebat despre relatiile cu Romania, Gulyas a declarat ca ridicarea unui gard pe un segment al frontierei comune ar fi o "necesitate tehnica", nu un "act simbolic".

"Frontierele Schengen trebuie aparate, iar politicienii europeni care critica Ungaria pentru ridicarea unor ziduri nu au venit cu alta idee", a precizat el.

Gulyas a apreciat ca tensiunile recente ale Ungariei cu Romania si Croatia au avut loc pentru ca aceste tari vecine fie au fost "necinstite", fie "si-au calculat gresit puterea".

El a mai afirmat ca criza imigratiei ar putea pune capat "corectitudinii politice", in conditiile in care multi cetateni vest-europeni isi dau seama ca promisiunile facute de liderii lor politici pot fi cu greu indeplinite.

Liderii politici alesi in statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa se confrunte cu realitatea conform careia opinia alegatorilor lor este vizibil diferita de a lor, a mai spus politicianul ungar.

Alegatorii au realizat ca situatia este imposibila si ca politicile "ipocrite si mincinoase" ale liderilor lor privind imigratia nu mai pot fi acceptate, a avertizat acesta.

Gulyas a mai apreciat ca actuala criza din Siria nu poate fi rezolvata sau ar fi foarte greu de solutionat fara implicarea Rusiei.