Delegatia FMI, care a sosit marti dimineata la Chisinau pentru a negocia un nou proiect de memorandum cu autoritatile moldovenesti, a renuntat la aceasta idee, motivul fiind demisia anuntata a guvernatorului BNM, Dorin Dragutanu, potrivit unor surse neoficiale, citate deRadio Chisinau.

Echipa de experti ai Fondului Monetar International se va afla in Republica Moldova intr-o vizita care va dura doua saptamani. Misiunea nu este insa una de negociere a unui nou acord, cum se specula anterior, ci de pregatire pentru negocieri, intr-o misiune ulterioara, se precizeaza intr-un comunicat al reprezentantului permanent al FMI in Moldova, Armine Khachatryan.

Misiunea FMI urma sa vina la Chisinau inca in luna iunie, dar atunci vizita a fost amanata in ultimul moment, dupa ce fostul premier Chiril Gaburici a demisionat.

Radio Chisinau aminteste ca ultimul memorandum cu FMI a expirat in 2013. Documentul prevedea alocarea a 567 milioane de dolari, dintre care au fost transferate doar 490 de milioane. Fondul nu a alocat ultima transa din cauza instabilitatii politice din tara de la inceputul anului 2013, dar si pentru ca Moldova nu a indeplinit un sir de angajamente asumate in cadrul negocierilor cu FMI.

Tot mai multe voci spun ca, in cazul in care memorandumul cu FMI nu va fi semnat in viitorul apropiat, Guvernul nu va mai avea bani pentru a achita salariile bugetarilor si pensiilor. Intre timp, si leul moldovenesc continua sa se devalorizeze.

Guvernul de la Bucuresti va propune Parlamentului spre aprobare un proiect de asistenta financiara rambursabila de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

"Este o perioada dificila prin care Republica Moldova trece acum din punct de vedere financiar si bugetar. Pana la momentul la care va avea un acord cu institutiile financiare internationale - FMI, CE si BM - (...) cred ca este de datoria si mai ales este de puterea Romaniei ca, intr-un moment dificil, sa fim primii care putem sa spunem (...) 'putem sa va dam acest imprumut rambursabil in conditii extrem de avantajoase'", a declarat marti premierul Victor Ponta.