Unionistii declarati raman o minoritate in Republica Moldova si cu cat e mai mult haos acolo, cu atat oamenii considera o solutie revenirea la patria istorica, a declarat Ion Sturza, presedinte Fribourg Capital, fost prim-ministru al Republicii Moldova, in cadrul Forbes - CEE FORUM, informeaza Agerpres.

"Cu cat mai mult haos e in Moldova, cu atat tot mai multi oameni considera ca o revenire in patria istorica este o solutie. Totusi, unionistii declarati raman o minoritate in Republica Moldova. Eu le recomand autoritatilor de pe ambele parti ale Prutului o uniune vamala, o uniune financiara. Infrastructura de poduri, drumuri, cale ferata ar uni si ar face imposibil de a dezlipi economic inclusiv sectorul financiar din Republica Moldova, desi moldovenii asteapta lucruri mult mai exotice. De exemplu, cand va trece DNA Prutul si altele", a spus Sturza.

Fostul premier a criticat clasa politica din Republica Moldova, pe care o considera "compromisa".

"Cei pe care i-am considerat pro-europeni nationali au decimat economia tarii prin coruptie, furturi, au distrus sistemul bancar. Aici amintim faimosul miliard care a disparut in cateva luni, inainte de alegeri, din sistemul bancar. Va dati seama "cat e de bogat sistemul bancar", care a supravietuit cand s-a devalizat sistemul bancar cu un miliard. Clasa politica e compromisa, proteste in masa", a precizat fostul premier al Republicii Moldova.