UPDATE Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti anunta ca "nu doreste sa comenteze noile declaratii provocatoare ale ministrului de externe ungar, care continua seria de atacuri inacceptabile la adresa oficialilor romani."

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pozitiile Ministerului Afacerilor Externe pe tema in cauza sunt clare si cunoscute si sunt convergente si cu alte pozitii exprimate la nivel european si international. Acestea vor fi reiterate din nou oficialilor ungari de ambasadorul roman la Budapesta, care a fost invitat la Ministerul ungar al Afacerilor Externe", se arata intr-un comunicat al MAE.

Ministerul ungar al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul roman la Budapesta, in urma declaratiilor facute sambata de Bogdan Aurescu, iar Peter Szijjarto a declarat ca s-ar "astepta la mai multa modestie din partea unui ministru de Externe al carui premier se confrunta cu un proces".

Dupa ce i-a criticat pe oficialii croati, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, este implicat intr-un schimb de replici cu omologul sau roman, pe tema gardului de sarma ghimpata pe care Ungaria il va construi intre cele doua tari pentru a opri valul de imigranti, relateaza Associated Press, citata de Mediafax.

Ministrul roman de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat sambata ca ridicarea de garduri "este un gest mai degraba autist si inacceptabil", care incalca spiritul Uniunii Europene.

"Ne-am astepta la mai multa modestie din partea unui ministru de Externe al carui premier se confrunta cu un proces", i-a raspuns duminica Szijjarto, referindu-se la faptul ca premierul Victor Ponta a fost trimis in judecata pentru 17 infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalarea banilor.

"Noi suntem un stat vechi de peste 1.000 de ani, care de-a lungul istoriei sale a trebuit sa se apere nu doar pe sine, ci si Europa, de multe ori. Asa va fi si acum, fie ca ministrului roman de Externe ii place sau nu", a adaugat Szijjarto.

Ministerul ungar al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul roman la Budapesta luni, pentru consultari.