Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza cetatenii romani care se afla sau doresc sa se deplaseze in Ungaria ca, incepand de miercuri, politia ungara a inchis punctul de control trecere a frontierei terestre (PCTF) cu Republica Serbia, din dreptul localitatii ungare Roszke, iar incepand de joi este suspendata activitatea in punctul de control trecere al frontierei de la Asotthalom, scrie Agerpres.

Conform unui comunicat de presa al MAE, pentru tranzitarea frontierei ungaro-sarbe, politia recomanda utilizarea PCTF Tompa, mentionandu-se faptul ca acesta functioneaza zilnic in intervalul orar 7,00 - 19,00.

In vederea obtinerii de informatii in timp real privind circulatia rutiera pe principalele drumuri din Ungaria, precizeaza MAE, pot fi accesate camerele web montate de-a lungul acestora, la adresa paginii web ww.utinform.hu/webkamerak sau poate fi consultata pagina oficiala de Internet a Inspectoratului General al Politiei ungare - www.police.hu.

MAE le recomanda cetatenilor romani sa consulte pagina de internet www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia de mobil "Calatoreste in siguranta", care ofera informatii, recomandari de calatorie si posibilitatea de a fi alertati, in cazul in care apar situatii speciale.