Marti, vremea va fi frumoasa si calda pentru mijlocul lunii septembrie, in majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil la munte si mai mult senin in rest, iar vantul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificari in vestul si nord-estul tarii, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie, citata de Mediafax.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 21...22 de grade pe litoral si 30...31 de grade in vestul teritoriului, iar cele minime se vor situa intre 7...8 grade in estul Transilvaniei si 19...20 de grade in Dealurile de Vest. Dimineata si noaptea pe arii restranse va fi ceata.

La Bucuresti, vremea va fi frumoasa. Cerul va fi mai mult senin, iar vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima va fi de 25...26 de grade, iar cea minima va fi de 12...14 grade.

Miercuri, vremea va fi frumoasa si calda, chiar deosebit de calda pentru aceasta perioada in regiunile vestice si centrale, iar temperaturile maxime se vor situa intre 22...23 de grade pe litoral si 31...32 de grade in vestul si centrul teritoriului. Cerul va fi variabil in nord-vest si mai mult senin in rest.

Vantul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificari in Banat, sudul Crisanei si Moldova. Temperaturile minime se vor incadra intre 7...8 grade in estul Transilvaniei si 21...22 de grade in Dealurile de Vest. In zonele joase de relief, dimineata si noaptea, izolat va fi ceata.