Angajatii din penitenciare vor organiza, joi, un protest in fata sediului Ministerului Justitiei, au anuntat liderii sindicali din domeniu, citati de Mediafax. Principalele nemultumiri tin de neachitarea drepturilor salariale si de faptul ca exista deficit de personal. Angajatii penitenciarelor sustin ca sunt nevoiti sa apeleze la unii detinuti pentru a pazi alti detinuti.

Presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca situatia din sistemul penitenciar este "critica", amintind ca acest sistem este parte din structura de aparare nationala: "Nu este o chestiune aparuta azi, ieri sau in ultimii ani. Discutam de un sistem cu probleme cronice. Este nevoie de investitii pentru cresterea numarului de personal alocat."

Stefan Teoroc, presedintele Sindicatului National al Lucratorilor de Penitenciare, spune ca protestul angajatilor din penitenciare nu este unul politic, insa oamenii si-au pierdut speranta ca pot primi ajutor de la ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, si nici vicepremierul Gabriel Oprea nu a transmis vreun raspuns solicitarii pe care sindicalistii i-au transmis-o. "Oamenii protesteaza pentru ca sunt restante salariale de opt luni si este de neinteles cum un guvern care are doua ministere similare aplica tratament diferentiat. Acest sistem a fost creat sa fie sigur, dar, in realitate, el este tinut de o mana de oameni", a explicat Teoroc.

Presedintele Sindicatului National al Lucratorilor de Penitenciare a aratat ca in Romania sunt aproximativ 30 de mii de detinuti si 12 mii de salariati activi in sistemul penitenciar. 3.000 de posturi dintre cele 15 mii existente in total sunt blocate de cativa ani. Potrivit lui Teoroc, necesarul de angajati ar fi de peste 20 de mii. De asemenea, Romania ar mai avea nevoie de inca 10 unitati penitenciare cu care 1.000 de angajati fiecare, spune liderul sindical.

Teoroc spune despre detinuti ca "Practic, se pazesc singuri. Raportul de un angajat la trei detinuti, despre care ministerul spune ca e suficient, nu este deloc ok. (...) Exista aproximativ jumatate de milion de ore suplimentare prestate. Nu am cerut decat ocuparea macar a catorva posturi din cele 3.000 care sunt vacante. Avertizam ca orice gest de neputinta din partea autoritatilor va fi sanctionat fara mila."

Sindicalistii cer deblocarea de urgenta a cel putin 1.000 de posturi vacante, compensarea orelor suplimentare cu timp liber sau prin plata unor majorari salariale, achitarea la zi si fara restante a drepturilor cuvenite personalului, sanctiuni sau demiteri pe criterii de incompetenta a vinovatilor din conducerea ANP. Acestia mai solicita asumarea de catre ministrul Justitiei a tergiversarilor in plan normativ si salarial, dar si asumarea netransparentei, avand in vedere ca SNLP nu a fost consultat de MJ sau de ANP pe marginea proiectului legii-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (2015).

Ei cer, de asemenea, asigurarea protectiei angajatilor la locurile de munca, avand in vedere ca personalul din penitenciare nu beneficiaza de protectia impusa prin statutul special, fiind expus impreuna cu familia agresiunilor si proceselor puse pe rol de detinuti, mai ales ca urmare a precaritatii conditiilor si acordarii drepturilor, efecte ale subfinantarii, si nu ale lipsei de profesionalism.