Un adolescent de 17 ani, baut, din localitatea vasluiana Bogdana, s-a rasturnat cu o masina furata peste gardul unei statii de distributie a gazului, dupa ce a parcurs o distanta de cativa kilometri, politistii retinandu-l pe tanar pentru 24 de ore, transmite Mediafax. Ulterior, Parchetul a dispus masura controlului judiciar.

Parchetul de langa Judecatoria Vaslui a dispus masura controlului judiciar fata de un adolescent de 17 ani dupa ce, baut si fara permis, acesta a furat o masina de pe o strada din municipiul Vaslui cu care a intrat in gardul imprejmuitor al unei statii de distributie a gazului metan.

Potrivit cercetarilor desfasurate de catre politistii vasluieni, adolescentul a profitat de faptul ca, pe strada Decebal, din municipiul Vaslui, a gasit un autoturism lasat descuiat si cu cheile in contact. Vasluianul s-a urcat la volanul masinii si a plecat cu aceasta spre localitatea de domiciliu, situata la aproximativ 25 de kilometri. Dupa ce a parcurs cativa kilometri, a pierdut controlul asupra directiei si s-a rasturnat cu autoturismul in afara partii carosabile, peste gardul unei statii de distributie a gazului metan, insa fara o afecta.

Ulterior, adolescentul a fugit de la locul accidentului, fiind insa gasit la scurt timp de catre politistii de la Biroul Rutier Vaslui.

"Accidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool si a lipsei de experienta in conducere. Imediat dupa identificare, de catre politisti, minorul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,38 mg/litru alcool pur in aerul expirat. In consecinta, tanarul a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui in vederea prelevarii de mostre biologice pentru stabilirea exacta a alcoolemiei", a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Vaslui, Mihaela Straub.

Retinut de catre politisti pentru 24 de ore, adolescentul a fost prezentat la Parchetul de pe langa Judecatoria Vaslui pentru luarea unei masuri preventive fata de acesta.

Procurorii vasluieni au dispus masura controlului judiciar pentru 60 de zile fata de tanar pentru furt in scop de folosinta si conducerea fara permis a unei masini de catre o persoana care nu are acest drept.