Presedintele Klaus Iohannis arata, intr-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Aviatiei Romane si a Zilei Fortelor Aeriene, ca "aviatia romana este pregatita sa faca fata cu succes provocarilor impuse de statutul Romaniei de tara membra a NATO si a UE", potrivit unui comunicat de presa al Presedintiei.

Klaus IohannisFoto: Administratia Prezidentiala
  • Mesajul integral transmis de Klaus Iohannis (Sursa: Administratia Prezidentiala)

Sarbatorirea, la data de 20 iulie, a Zilei Aviatiei Romane si a Zilei Fortelor Aeriene, odata cu praznicul Sfantului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual si ocrotitorul aviatorilor romani, imi ofera placutul prilej sa adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament si daruire aripile romanesti.

Anul 2015 are dubla semnificatie pentru aviatia romaneasca. Pe de o parte, la 17 iunie s-au implinit 105 ani de la primul zbor efectuat cu un avion proiectat si construit in Romania, la Arsenalul Armatei, de catre Aurel Vlaicu. Pe de alta parte, la 15 septembrie se vor implini 100 de ani de la infiintarea Corpului de Aviatie Roman, momentul in care aviatia a devenit arma de sine statatoare in cadrul Armatei Romaniei.

Cinstirea eroilor aerului care, in anii celor doua conflagratii mondiale, s-au jertfit pentru apararea independentei si suveranitatii Romaniei, este semnul nostru de respect pentru inaintasi, dar si o garantie a angajarii noastre responsabile fata de viitor.

Aviatia romana este pregatita astazi sa faca fata cu succes provocarilor impuse de statutul Romaniei de tara membra a NATO si a Uniunii Europene, iar rezultatele obtinute sunt unanim apreciate si recunoscute. La baza succeselor pe care le-ati obtinut au stat atat dragostea si devotamentul dumneavoastra fata de profesia aleasa, cat si eforturile sustinute pentru reformarea si modernizarea Fortelor Aeriene.

Salut, cu acest prilej, contributia deosebita a Fortelor Aeriene, care au avut capacitatile necesare pentru proiectarea la distanta, in teatrele de operatii din Irak, Afganistan si din Balcanii de Vest, in conditii de siguranta, a fortelor militare romanesti.

Aviatia civila, de transport, aviatia sportiva si utilitara au avut si au un rol important in afirmarea aeronauticii romanesti pe plan international prin dezvoltarea traficului aerian, imbunatatirea serviciilor de trafic aerian, cresterea sigurantei navigatiei si a sigurantei in exploatare. In prezent, in epoca globalizarii, aviatia militara si civila capata pe deplin o importanta strategica.

Pentru inaltul profesionalism si rezultatele remarcabile obtinute in indeplinirea misiunilor specifice, in semn de apreciere, am dat curs propunerii ministrului Apararii Nationale pentru decorarea Drapelului de lupta al Statului Major al Fortele Aeriene cu Ordinul ¬Virtutea Aeronautica¬ in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari.

Va urez tuturor succes in indeplinirea misiunilor nobile de aparare a cerului patriei si va doresc multa sanatate, fericire si implinirea aspiratiilor dumneavoastra!

La multi ani!¬