Lotul olimpic al Romaniei a castigat trei medalii de aur si o medalie de argint la prima editie a Olimpiadei Balcanice de Geografie. Toti olimpicii romani sunt elevi in clasa a XII-a, la licee din Pitesti, Slatina, Bucuresti si Constanta, anunta Ministerul Educatiei. La Balcaniada de Geografie au participat 28 de competitori din 6 tari.

Prima editie a Balcaniadei de Geografie s-a desfasurat anul acesta, in perioada 24-30 iunie, la Belgrad. La olimpiada au participat elevi din urmatoarele tari: Bosnia si Hertegovina, Slovenia, Romania, Bulgaria, Albania si Serbia (a avut doua echipe).
Medaliile de aur:
- Anca-Maria Radulescu - eleva la Colegiul National "Ion C. Bratianu" din Pitesti
- Ionel-Alexandru Petrusca - elev la Colegiul National "Ion Minulescu" din Slatina
- Andrei Tudor Suciu - elev la Colegiul National "Mihai Viteazul" din Bucuresti
Medalia de argint:
- Irina-Andrada Craciun - eleva la Colegiul National "Mircea Cel Batran" din Constanta
Ministerul Educatiei precizeaza ca selectia lotului s-a realizat pe baza rezultatelor inregistrate la Olimpiada Nationala de Geografie, desfasurata in aprilie 2015, la Cluj-Napoca.
Fiecare lot de la balcaniada a fost alcatuit din 4 elevi si 2 lideri (profesori coordonatori), iar tara gazda a inscris doua echipe in concurs. Potrivit regulamentului, la Balcaniada de Geografie pot participa elevi cu varste cuprinse intre 14 si 19 ani. Competitia este formata din 3 parti: un test scris, un test multimedia si o proba pe teren.