Conducerea Romaniei desfasoara o serie de "activitati antiungare", acuza Janos Lazar, seful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, denuntand presupuse eforturi in sensul "destabilizarii" bisericilor maghiare si sugerand ca actiunile sunt rezultatul cooperarii dintre Bucuresti si Washington. In Romania s-au demarat procese fabricate impotriva maghiarilor si are loc se incearca punerea in dificultate a cultelor istorice maghiare – a declarat, marti, Lazar Janos cu ocazia audierii anuale in Comisia de siguranta nationala a Parlamentului maghiar. Ministrul Lazar Janos este si seful Oficiului de Informatii (serviciul secret al Ungariei), exercitand controlul civil asupra acestuia.

Conducerea Romaniei a intreprins "activitati anti-ungare explicite", sub pretextul "transparentei si justitiei", a afirmat Janos Lazar in fata membrilor Comisiei pentru Siguranta Nationala din Parlamentul Ungariei, potrivit agentiei MTI, citate de Mediafax.

Exista eforturi pentru "destabilizarea" activitatilor si situatiei financiare a bisericilor maghiare din Romania, prin incalcarea libertatii religioase, a adaugat oficialul ungar.

"In momentul de fata, nu putem stabili daca aceste actiuni sunt legate de cooperarea stransa dintre conducerea Romaniei si Statele Unite", a spus Lazar.

Oficialul ungar crede ca exista "un complot intentionat si constient" de a bloca proiectele de conectare a retelelor de gaze din Romania si Croatia cu cele din Ungaria.

"Tentativele partidelor si fortelor politice din Croatia de a discredita elitele de afaceri din Ungaria sunt fara precedent", a subliniat seful de cabinet al lui Viktor Orban, precizand ca scopul este atragerea conducerii companiei MOL intr-o procedura penala.

In plus, Lazar a sugerat ca grupuri de interese economice afectate de masuri ale Ungariei au focut lobby la Bruxelles pentru ca Uniunea Europeana sa lanseze proceduri de sanctionare a Guvernului de la Budapesta.

Controversatele comentarii au atras replica opozitiei socialiste de la Budapesta. Declaratiile facute de Janos Lazar referitoare la presupuse "activitati antiungare" sunt "obraznice si arogante", a reactionat europarlamentarul socialist Tibor Szanyi.

"Declaratiile unui membru al Guvernului care acuza tarile vecine, Statele Unite si grupuri economice au un impact foarte mare", a adaugat Zsanyi. "Acuzatiile la adresa Comisiei Europene privind lansarea procedurilor impotriva Ungariei provin din intentii intunecate", a incheiat eurodeputatul socialist ungar.