Un barbat de 31 de ani din judetul Mehedinti este cercetat de politisti dupa ce a fost prins in timp ce incerca sa vanda doua broaste testoase din specia Hermann, protejata de lege si care traieste indeosebi in Parcul National Portile de Fier, relateaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Politiei de Frontiera, un barbat de 31 de ani din localitatea mehedinteana Breznita de Ocol a fost prins, vineri, de politistii de frontiera si de comisarii Garzii de Mediu Mehedinti in timp ce incerca sa comercializeze doua broaste testoase din specia Hermann.

"Dupa o monitorizare de cateva ore a activitatii infractionale a acestuia, politistii de frontiera si comisarii Garzii de Mediu au oprit in trafic autovehicolul condus de O. Costel la intrarea in municipiul Drobeta Turnu Severin. La controlul autovehiculului politistii de frontiera au gasit in doua cutii din remorca acestuia doua broaste testoase din specia ᅡtestudo hermanniᅡ, specie de reptila protejata de lege¬, arata sursa citata.

Barbatul le-a spus oamenilor legii ca urma sa vanda testoasele Hermann cu 60 de lei, el postand si un anunt pe un site de vanzari.

Politistii fac cercetari in acest caz pentru detinere, transport, vanzare sau schimb in orice scop a exemplarelor luate din natura in oricare din stadiile ciclului lor biologic, pedeapsa fiind inchisoare intre trei luni si un an sau amenda.

Testoasa lui Hermann traieste indeosebi in Parcul National Portile de Fier si este o specie protejata de lege.