Curtea Constitutionala a cerut, luni, un punct de vedere Biroului Permanent al Senatului la sesizarea facuta de 36 de senatori, referitor la neconstitutionalitatea hotararii din 2 iunie, privind respingerea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova, anunta Mediafax. Biroul Permanent al Senatului a fost solicitat sa trimita punctul de vedere pana in 17 iunie, "tinand seama de faptul ca dezbaterile Curtii Constitutionale vor avea loc la data de 24 iunie 2015", scrie in solicitarea Curtii Constitutionale.

"Am trimis o scrisoare Curtii Constitutionale, care ne-a solicitat un punct de vedere in legatura cu sesizarea unor membri ai Senatului vis-a-vis de votul pentru respingerea cererii de incuviintare a retinerii si arestarii senatorului Dan Sova. A fost insusit acest punct de vedere. Punctul de vedere spune foarte clar ca a fost corect din punct de vedere procedural si ca ne-am inscris in opinia Senatului in lucrurile pe care le-a solicitat Curtea Constitutionala in decizia cu privire la o alta hotarare declarata neconstitutionala in aceeasi situatie", a declarat vicepresedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu, dupa sedinta Biroului Permanent al Senatului.

Presedintele Comisiei juridice a Senatului, senatorul PNL Catalin Boboc, declara, in 8 iunie, ca partidul sau a depus o noua contestatie in cazul votului pentru Dan Sova.

Acesta si-a exprimat increderea ca rezultatul la contestatia PNL va fi acelasi pe care CC l-a stabilit printr-o alta decizie, si anume ca prin votul repetat "conducerea Senatului a creat un alt efect juridic".

Senatul a respins, pe 2 iunie, cererea DNA de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan Sova, fiind inregistrate atunci 66 de voturi "pentru" si 72 "impotriva".