Un exercitiu multinational al Fortelor pentru operatii speciale, denumit ROUSOFEX 15, la care participa aproximativ 1.500 de militari, cu peste 100 de mijloace de lupta, din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, Romania, SUA si Turcia, in cooperare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne si ale companiei OMV PETROM, este programat in perioada 16-26 iunie, potrivit MApN.

Platforma petroliera Gloria la inaugurare (1976)Foto: AGERPRES

Un exercitiu tactic va avea loc la platforma petroliera Gloria, platforma de foraj marin detinuta de OMV Petrom.

Reamintim ca siguranta platformelor de foraj marin din Marea Neagra a fost un subiect de preocupare in contextul anexarii ilegale de catre Rusia a Penisnulei Crimeea.

Scopul exercitiului este de a antrena structuri ale FOS pentru planificarea, organizarea, conducerea si executarea unei operatii speciale independente, se arata intr-un comunicat al Ministerului Apararii Nationale.

Gloria este prima platforma marina romaneasca, cu o suprafata de 2.500 de metri patrati, construita la santierele navale Galati, fiind prima platforma romaneasca de foraj marin, lansata la apa la data de 9 noiembrie 1975, potrivit Wikipedia. Platforma de foraj marin Gloria este o platforma de tip autoridicatoare cu patru picioare cu zabrele din material tubular.

Platforma a fost conceputa cu utilaje si instalatii realizate la Galati, Bucuresti, Resita, Timisoara, Barlad, Campina, Oradea, Roman, Cluj-Napoca, Ploiesti si Arad si a inceput activitatea de foraj la 16 septembrie 1976, la o distanta de 72 Mm in largul Marii Negre, la o adancime maxima a apei de 90 m. In prezent, platforma Gloria apartine Petrom.