Fosta jurnalista Daniela Berinde nu a fost "numita" pur si simplu in functia de sef al Biroului de Implementare a Master Planului General de Transport de catre ministrul Ioan Rus, ci a a ocupat postul de sef birou in urma unui examen in cadrul AM POS-T, pe cand aceasta structura era in subordinea Transporturilor. Cand AM POST-ul a fost mutat la inceput de 2015 la Ministerul Fondurilor Europene, Berinde a ales sa ramana in cadrul MT la directia de Strategie care se ocupa cu Master Planul, potrivit unor precizari transmise de Ministerul Transporturilor pentru HotNews.ro in urma unui articol publicat de Centrul de Investigatii Media.

Dana BerindeFoto: CityNews.ro

"Daniela Berinde nu a fost "numita" pur si simplu in functia de sef al Biroului de Implementare a Master Planului General de Transport de catre ministrul Ioan Rus. Doamna Daniela Berinde a sustinut un examen pentru ocuparea postului de sef birou, in cadrul Biroului de Comunicare si Relatii Institutii Financiare Internationale, in cadrul Directiei Generale Managementul Fondurilor Europene, in conditiile Legii nr. 188/1999. In baza HG nr. 21/2015, a avut loc restructurarea Ministerului Transporturilor, prin trecerea AM POST de la Ministerul Transporturilor la Ministerul Fondurilor Europene.

In aceste conditii, doamna Daniela Berinde, conform Legii nr. 188/1999, a putut opta pentru ocuparea unei functii similare vacante in cadrul noii organigrame a Ministerului Transporturilor, in cadrul Directiei Generale Management si Strategie - sef birou - Biroul implementare MASTER PLAN. Mentionam ca, numirea functionarilor publici se face in conditiile Legii nr. 188/1999 prin ordin al ministrului pentru fiecare dintre acestia", se arata intr-o precizare transmisa HotNews.ro de catre reprezentantii MT.

Ministerul Transporturilor mai precizeaza ca "ocuparea unui post in administratia publica centrala se face prin concurs organizat de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu indeplinirea cerintelor stabilite de legislatie, prezentate in anunturile aferente desfasurarii concursului".

"Biroul de implementare MASTER PLAN din cadrul Directiei Generale Management si Strategie gestioneaza la nivel administrativ master planul general de transport la nivelul infrastructurii nationale. Precizam ca, implementarea efectiva a proiectelor Master Planului General de Transport se realizeaza de catre companiile din subordinea sau sub autoritatea ministerului (CNADNR, CFR Infrastructura, CFR Calatori, CFR Marfa, C.N.Aeroporturi Bucuresti) in coordonarea Directiei Generale Management si Strategie din cadrul Ministerului Transporturilor", se mai arata in raspunsul autoritatilor.

AMPOST a fost mutat de la Ministerul Transporturilor la Fonduri Europene, dar Master Planul a ramas la autoritatile de la Transporturi

La inceputul anului 2015, Autoritatea de Management al Programului Operational Sectorial Transport (AM POST) - cea care gestiona realizarea Master Planului general de Transport (MPGT), a fost mutata de la Ministerul Transporturilor in subordinea Ministerului Fondurilor Europene.

Cu toate acestea, Master Planul a ramas la Ministerul Transporturilor in cadrul Directiei de Management si Strategie, iar realizarea Master Planului in sine a fost in sarcina consultantului independent reprezentat de firma AECOM.

MPGT-ul, realizat de firma AECOM si supervizat de catre Ministerul Transporturilor, ajuns acum in varianta sa finala, a fost trimis la Comisia Europeana, iar o delegatie de la Transporturi va discuta zilele astea ultimele detalii pentru aprobarea documentului strategic. Detalii aici.

Centrul de Investigatii Media: "Master planul de transport al Romaniei pentru perioada 2014-2020, pe mainile unei foste prezentatoare de stiri TV care primeste la minister si spor pentru conditii vatamatoare"

Centrul de Investigatii Media a scris miercuri despre faptul ca "Ministrul Ioan Rus a numit-o in functia de sef al Biroului de implementare a master planului pentru transporturi al Romaniei pe Daniela Berinde, o fosta prezentatoare TV care i-a fost pentru cateva luni consiliera de imagine si care nu are nicio specializare in domeniu."

Conform ordinului de numire in functie, obtinut de Centrul de Investigatii Media, Daniela-Angela Berinde primeste lunar un salariu de baza de 9.370 de lei si un "spor pentru conditii vatamatoare" de 627 de lei.