Aproximativ 100 de persoane au participat sambata la Marsul pentru normalitate organizat de Noua Dreapta, in replica la organizarea Marsului diversitatii pentru promovarea drepturilor minoritatilor sexuale, ce va avea loc dupa-amiaza. Participantii au pornit de la Piata Victoriei spre Patriarhie, in jurul orei 12.00, deplasandu-se pe o banda, fara a perturba traficul, dupa ce au rostit "Tatal nostru". Ei au purtat stegulete nationale si cu insemnele organizatiei Noua Dreapta, precum si o icoana de mari dimensiuni, potrivit Mediafax.

Totodata, participantii la mars aveau bannere pe care scria "Impotriva casatoriilor si adoptiilor homosexuale", "Bucuresti nu e Sodoma", "Azi homosexuali, maine poligami", "Romania are nevoie de copii, nu de homosexuali".

Liderul organizatiei Noua Dreapta, Tudor Ionescu, a declarat ca solicita sa se faca referendum pentru ca oamenii sa spuna daca sunt de acord cu pactele civile si a atras atentia ca toate statele care au aprobat aceste uniuni au aprobat apoi si casatoriile si adoptiile gay.

El a mai spus ca poporul roman a crescut prin intermediul familiilor "sanatoase si numeroase", si nu prin "concubinaje".

Participantii la manifestare au scandat pe traseu "Romania, tara ortodoxa", "Romania nu-i Sodoma", "Lege divina, familia crestina", "Rezidenta nationala", "Salvati familia traditionala", precum si o serie de injurii la adresa homosexualilor.

Manifestarea nu a fost lipsita de incidente. Astfel, la Piata Victoriei, unde a inceput marsul, in jur de 10 tineri pe biciclete, ornate cu cosulete cu flori si baloane colorate, avand si suflatori din hartie colorata, au trecut provocator pe langa manifestanti.

In plus, in timp ce se deplasau pe Calea Victoriei participantii la mars au fost apostrofati de un cuplu de tineri, de la fereastra unei cladiri, cu apelativul "Fascistii".

In replica, membrii Noua Dreapta le-au strigat "Rusine sa va fie" si "Exista Dumnezeu".

Marsul pentru normalitate are loc anual in ziua in care Asociatia Accept organizeaza Marsul diversitatii, pentru promovarea drepturilor minoritatilor sexuale. Acesta din urma este programat de la ora 16.00, pe traseul Arcul de Triumf - Soseaua Kiseleff - Piata Victoriei.